Manchester United – Newcastle, duel din etapa a 18-a a campionatului Angliei, se va disputa vineri, 26 decembrie 2025, de la ora 22:00, pe Old Trafford, urmând să fie transmis în direct pe platforma VOYO.
Două formații implicate în lupta pentru calificarea în Liga Campionilor se întâlnesc în primul și totodată unul dintre cele mai atractive și echilibrate meciuri ale rundei a 18-a din Premier League.
Manchester United se află pe locul 7, cu 26 de puncte, la doar trei lungimi de Top 4. „Diavolii roșii” vin după un parcurs oscilant în ultimele cinci etape, cu două victorii, două remize și o înfrângere, iar în runda precedentă au cedat în deplasare, 1-2 cu Aston Villa.
Formația pregătită de Rúben Amorim a obținut pe teren propriu patru victorii, două egaluri și două înfrângeri în acest sezon, iar Bryan Mbeumo este principalul marcator al echipei, cu șase goluri înscrise în Premier League.
De partea cealaltă, Newcastle ocupă locul 11, cu 23 de puncte, și are un bilanț identic în ultimele cinci partide de campionat: două succese, două remize și o înfrângere. În etapa precedentă, „coțofenele” au remizat pe teren propriu cu Chelsea, scor 2-2.
În această perioadă, echipa lui Eddie Howe s-a calificat în semifinalele EFL Cup, după victoria cu Fulham, scor 2-1, acasă, și a mai disputat un meci în faza principală a Champions League, terminat la egalitate, 2-2 cu Bayer Leverkusen, în deplasare.
Newcastle a înregistrat până acum în meciurile din deplasare o victorie, trei egaluri și patru înfrângeri, iar cel mai bun marcator din campionat este Nick Woltemade, cu șapte goluri.
În sezonul precedent din Premier League, Newcastle s-a impus în ambele confruntări directe cu Manchester United, câștigând 2-0 pe Old Trafford și 4-1 pe teren propriu.
Superbet oferă cota 1.49 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Manchester United – Newcastle.
Articol susţinut de: Superbet.