Home » Sport » Narcis Răducan pleacă de la conducerea echipei Pandurii Târgu Jiu

Narcis Răducan pleacă de la conducerea echipei Pandurii Târgu Jiu

Octavian Palade / 08.11.2016, 12:40
Narcis Răducan pleacă de la conducerea echipei Pandurii Târgu Jiu

Narcis Răducan, preşedintele echipei de fotbal Pandurii Târgu Jiu, a declarat marţi că a convenit cu administratorul judiciar al clubului să rezilieze contractul său pe cale amiabilă.

El a menționat că în condiţiile în care jucătorii pleacă de la echipă, nu se mai poate face performanţă, relatează news.ro.

“Am discutat cu administratorul judiciar şi am ajuns la un acord să reziliem amiabil contractul pentru că pleacă jucătorii şi în aceste condiţii nu se mai poate face performanţă. Numai că administratorul judiciar a fost plecat în străinătate, ieri a venit şi urmează să ne întâlnim pentru a pune pe hârtie ceea ce am discutat. Chestiunea cu CA e o prostie. Eu, pe lângă funcţia de preşedinte al clubului eram şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, aprobat de către toţi cei cinci membri asociaţi. Numai că unul dintre ei a contestat, spunând că nu a ştiut ce a semnat. A fost un tertip şi ne judecăm de un an şi jumătate, ei spun că nu a fost procedurală investirea mea. Căi de atac ar mai fi, dar nu mai are sens acum, pentru că plec şi acest lucru se referă doar la funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Contractul meu cu Pandurii se încheie când voi semna cu administratorul judiciar”, a declarat Narcis Răducan.

Jucătorii echipei Pandurii și-au exprimat și eu dezamăgirea referitor la situaţia critică prin care trece clubul aflat în insolvenţă şi solicită rezilierea contractelor. Ei sunt nemulţumiţi de faptul că au mai multe salarii restante şi, mai mult, conducerea le-a propus diminuarea drastică a contractelor: “Până acum sunt cei trei străini, Obodo, Buijs şi Bunoza, vor să plece şi Ţucudean şi Vali Munteanu. Răuţă mi-a zis azi că vrea să plece. Sunt mai mulţi jucători care vor să plece. Grigoraş nu ştiu ce va face, era şi el puţin dezamăgit pentru situaţia asta”.

Societatea care administrează clubul Pandurii a intrat recent în insolvenţă. Datoriile grupării din Târgu Jiu se ridică la aproximativ două milioane de euro.