Nottingham Forest – Chelsea: Meci decisiv pentru Liga Campionilor
Etapa cu numărul 38 din Premier League programează o confruntare de foc între Nottingham Forest și Chelsea, două echipe aflate în lupta pentru un loc în viitoarea ediție a Ligii Campionilor. Meciul se va disputa duminică, 25 mai 2025, de la ora 18:00, pe stadionul City Ground din Nottingham, și va fi transmis în direct de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Formația pregătită de Nuno Espirito Santo ocupă locul 7 în clasament, cu 65 de puncte, fiind la doar un punct în spatele pozițiilor care asigură prezența în Champions League (locurile 1-5). În ultimele cinci etape, Nottingham Forest a înregistrat o victorie, două egaluri și două înfrângeri. În runda anterioară, a învins în deplasare pe West Ham, scor 2-1.
Pe teren propriu, bilanțul echipei în acest sezon este format din nouă victorii, cinci remize și patru înfrângeri. Chris Wood este principalul marcator al formației, cu 20 de goluri înscrise în campionat.
Totuși, „pădurarii” nu au mai cunoscut gustul victoriei acasă din 1 aprilie 2025, când au învins-o pe Manchester United cu 1-0. Cele mai recente două succese ale „pădurarilor” au venit în deplasare, ambele în capitala Angliei: 2-1 cu Tottenham și 2-1 cu West Ham United.
Chelsea se află pe locul 5, tot cu 66 de puncte, la fel ca Newcastle (locul 4) și Aston Villa (locul 6), și vine după o formă solidă: patru victorii și o înfrângere în ultimele cinci runde. În etapa trecută, echipa antrenată de Enzo Maresca a învins acasă pe Manchester United, scor 1-0.
Pe lângă parcursul din campionat, „aristocrații” s-au calificat în finala Conference League, după ce au eliminat pe Djurgarden (4-1 în deplasare și 1-0 acasă) în semifinale. Finala va avea loc pe 28 mai 2025, la Wroclaw, în Polonia, contra lui Betis Sevilla.
În deplasările din actualul sezon de Premier League, Chelsea a înregistrat șapte victorii, patru remize și șapte înfrângeri. Golgheterul echipei este Cole Palmer, cu 15 reușite.
De menționat că Chelsea a câștigat șase dintre ultimele șapte meciuri din toate competițiile. Singura înfrângere a venit în campionat, scor 0-2 cu Newcastle, pe 11 mai 2025.
Meciul tur, disputat pe 6 octombrie 2024 pe Stamford Bridge, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Pentru Chelsea a înscris Madueke (min. 57), în timp ce golul oaspeților a fost reușit de Chris Wood (min. 49).
Superbet oferă cota 1,40 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Nottingham Forest – Chelsea.
Articol susţinut de: Superbet.