Pariuri. Mexic – Africa de Sud. Ponturi şi cote Cupa Mondială 2026
Mexic și Africa de Sud deschid oficial Campionatul Mondial 2026 într-o partidă programată joi, 11 iunie, de la ora 22:00, pe legendarul Estadio Azteca din Ciudad de Mexico. Meciul, contând pentru Grupa A, va fi transmis în direct de Antena 1.
Gazda competiției, Mexic, pornește la drum împotriva unei selecționate a Africii de Sud care revine la un turneu final mondial după o absență de 16 ani. Din aceeași grupă mai fac parte Coreea de Sud și Cehia.
Pregătită de Javier Aguirre, reprezentativa Mexicului s-a calificat automat la Cupa Mondială din postura de țară organizatoare. În lipsa meciurilor oficiale de calificare, mexicanii au disputat în ultimii doi ani exclusiv partide amicale. În cel mai recent test, disputat pe 5 iunie 2026, „El Tri” a obținut o victorie categorică, 5-1 cu Serbia, la Toluca.
Ultima competiție oficială la care a participat Mexicul a fost Gold Cup, trofeu pe care l-a cucerit după succesul cu 2-1 împotriva Statelor Unite ale Americii în finală.
Mexic bifează a noua participare consecutivă la un Campionat Mondial, însă la precedentele două ediții nu a reușit să depășească faza grupelor. Cele mai bune performanțe rămân calificările în sferturile de finală de la edițiile din 1970 și 1986, ambele organizate pe teren propriu.
De partea cealaltă, Africa de Sud, antrenată de Hugo Broos, și-a câștigat locul la turneul final după ce a terminat pe prima poziție în Grupa C a preliminariilor africane. Sud-africanii au acumulat 18 puncte în 10 meciuri, devansând la limită Nigeria și Benin.
În ultimul meci de pregătire înaintea debutului la Mondial, disputat pe 7 iunie 2026, Africa de Sud a remizat, scor 1-1, cu Jamaica, într-o partidă jucată la Pachuca.
Cea mai recentă competiție oficială a sud-africanilor a fost Cupa Africii pe Națiuni, unde parcursul s-a încheiat în faza sferturilor de finală, după înfrângerea cu 1-2 în fața Camerunului.
Pentru Africa de Sud, aceasta este doar a patra participare la un Campionat Mondial, precedenta prezență fiind în 2010, când a organizat competiția. Până acum, reprezentativa „Bafana Bafana” nu a reușit să depășească faza grupelor.
Ultima confruntare oficială dintre cele două selecționate a avut loc chiar la Cupa Mondială din 2010. Atunci, în meciul de deschidere al Grupei A, Africa de Sud și Mexic au terminat la egalitate, scor 1-1.