Petrolul Ploieşti și Hermannstadt se întâlnesc duminică, 19 aprilie 2026, de la ora 18:15, pe Stadionul Ilie Oană, într-un meci din etapa a 5-a a play-out-ului SuperLigii României. Partida va fi transmisă în direct de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Confruntarea aduce față în față două formații implicate direct în lupta pentru evitarea retrogradării, fiind una dintre cele mai echilibrate dueluri ale rundei.
Petrolul Ploieşti ocupă locul 7, cu 22 de puncte, având un avans de patru puncte față de locurile direct retrogradabile și fiind la un singur punct de salvarea fără baraj. În cele patru etape disputate în play-out, ploieștenii au înregistrat două victorii și două înfrângeri, iar în runda precedentă s-au impus în deplasare, 2-1, în fața Unirii Slobozia.
Aflată acum sub conducerea lui Mehmet Topal, echipa a bifat pe teren propriu cinci victorii, patru egaluri și șapte înfrângeri în acest sezon. Principalul marcator al „lupilor galbeni” este Gicu Grozav, cu șase goluri în SuperLigă.
De cealaltă parte, Hermannstadt se află pe locul 9, cu 18 puncte, la doar un punct de zona de baraj și la cinci puncte de salvarea directă. Sibienii au, la rândul lor, două victorii și două înfrângeri în play-out, iar în etapa trecută au câștigat acasă, 1-0, cu Farul Constanţa.
În meciurile disputate în deplasare în actuala stagiune, echipa pregătită de Dorinel Munteanu a obținut trei victorii, patru remize și a suferit 10 înfrângeri. Golgheterul formației este Aurelian Chițu, cu nouă reușite în campionat.
În sezonul regulat, cele două echipe au terminat de fiecare dată la egalitate, 1-1, atât la Ploiești, cât și la Sibiu.