Pariuri. Saint Etienne – Nice. Ponturi şi cote Ligue 1

de:
26 05. 2026, 08:05

Saint Etienne şi Nice se întâlnesc marţi, 26 mai 2026, de la ora 21:45, pe Stade Geoffroy-Guichard, în prima manşă a barajului pentru menţinere-promovare în Ligue 1. Partida va fi transmisă în direct pe platforma VOYO.

Două cluburi cu tradiţie importantă în fotbalul francez se duelează pentru un loc în primul eşalon. Saint Etienne, una dintre cele mai titrate echipe din Franţa, are în palmares 10 titluri de campioană şi şase Cupe ale Franţei, în timp ce Nice, club fondator al primei divizii franceze, a cucerit de patru ori campionatul şi o dată Cupa Franţei.

Returul este programat vineri, 29 mai 2026, de la ora 21:45, pe Grand Stade de Nice.

Saint Etienne a încheiat sezonul din Ligue 2 pe locul al treilea, cu 60 de puncte după 34 de etape, la doar două puncte de promovarea directă. Formaţia pregătită de Philippe Montanier a alternat evoluţiile bune cu cele mai puţin reuşite în finalul sezonului, bifând două victorii şi trei înfrângeri în ultimele cinci etape. În ultima partidă de campionat, „verzii” au obţinut un succes categoric pe teren propriu, 5-0 cu Amiens.

Echipa gazdă a ajuns în baraj după ce a trecut dramatic de Rodez în finala play-off-ului. După 0-0 atât la finalul timpului regulamentar, cât şi după prelungiri, Saint Etienne s-a impus cu 7-6 la loviturile de departajare.

Pe teren propriu, Saint Etienne a avut un parcurs solid în acest sezon, cu 11 victorii, două remize şi patru înfrângeri. Golgheterul echipei este Zuriko Davitashvili, autor a 14 goluri în Ligue 2.

De partea cealaltă, Nice a terminat sezonul din Ligue 1 pe poziţia a 16-a, cu 32 de puncte acumulate în 34 de etape. Echipa lui Claude Puel a evitat retrogradarea directă, însă nu a reuşit nici să se salveze fără emoţii, ajungând la baraj după un final de sezon modest: patru egaluri şi o înfrângere în ultimele cinci meciuri. În etapa precedentă, Nice a remizat pe teren propriu cu Metz, scor 0-0.

În cel mai recent meci oficial, Nice a pierdut finala Cupei Franţei, 1-3 cu Lens, într-o partidă disputată pe Stade de France din Saint-Denis.

În deplasare, Nice a avut mari probleme în acest sezon, reuşind doar trei victorii, alături de trei remize şi 11 înfrângeri. Principalul marcator al echipei în campionat este Sofiane Diop, cu opt goluri.

Ultima confruntare oficială dintre cele două echipe a avut loc pe 21 decembrie 2025, în Coupe de France, atunci când Nice s-a impus, acasă, cu 2-1, în faţa lui Saint Etienne.

Superbet oferă cota 1.65 pentru pronostic Ambele echipe marchează GG – DA, rezultat ambele echipe să înscrie (în 90 de minute)

Articol susținut de