Pariuri. Sorana Cîrstea – Coco Gauff. Ponturi şi cote Miami Open

de:
23 03. 2026, 06:05

Sorana Cîrstea și Coco Gauff se vor confrunta în optimile de finală ale turneului WTA 1000 de la Miami, într-un meci programat luni, 23 martie 2026, nu mai devreme de ora 20:00. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 2.

Ediția din 2026 a Miami Open are loc în perioada 17–29 martie, pe terenuri hard, în aer liber, la Hard Rock Stadium din Miami Gardens, Florida. Turneul, ajuns la cea de-a 41-a ediție, oferă premii totale în valoare de 9,415 milioane de dolari, atât pentru competiția feminină, cât și pentru cea masculină.

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 35 WTA) a ajuns în această fază după victorii în fața lui Shuai Zhang (61 WTA), scor 6-3, 6-4, Linda Noskova (13 WTA), scor 6-2, 3-6, 5-4, și Elise Mertens (19 WTA), scor 6-3, 6-2.

Anterior, românca a participat la Indian Wells, unde a fost eliminată în turul al treilea chiar de Linda Noskova, după 7-6, 4-6, 4-6.

Sorana Cîrstea are în palmares patru titluri WTA și a acumulat din premii peste 11,1 milioane de dolari. Pentru parcursul de până acum la Miami Open, și-a asigurat deja 61.865 de dolari și 65 de puncte WTA.

Coco Gauff (22 de ani, locul 4 WTA) s-a calificat în optimile de finală după ce le-a învins pe Elisabetta Cocciaretto (44 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-3, și Alycia Parks (105 WTA), scor 3-6, 6-0, 6-1, beneficiind de un tur liber la debut.

La Indian Wells, americanca s-a oprit în turul al doilea, după ce a abandonat în meciul cu Alexandra Eala, la scorul de 2-6, 0-2.

Coco Gauff are 11 titluri WTA în palmares, inclusiv două de Grand Slam (US Open 2023 și Roland Garros 2025), și a câștigat din premii aproape 30,8 milioane de dolari, ocupând locul 11 în clasamentul all-time al câștigurilor.

Cele două jucătoare s-au întâlnit o singură dată până acum, pe 20 ianuarie 2022, în turul al doilea al Australian Open, când Coco Gauff s-a impus în trei seturi, 4-6, 6-3, 7-5.

Superbet oferă cota 2.15 pentru pronostic Scor Corect 0-2, rezultat victorie în două seturi pentru Coco Gauff

Articol susținut de