Home » Sport » Rapid – Unirea Slobozia: Miza pe giuleşteni

Rapid – Unirea Slobozia: Miza pe giuleşteni

Redactia Redactia / 04.02.2025, 08:15
Rapid – Unirea Slobozia: Miza pe giuleşteni

Meciul dintre Rapid și Unirea Slobozia, contând pentru etapa a 25-a din SuperLiga României, se va disputa marți, 4 februarie 2025, de la ora 18:00, pe Stadionul Giulești. Partida va fi transmisă în direct de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Rapid se află pe locul 6 în clasament, cu 35 de puncte, la egalitate cu Petrolul, prima echipă aflată sub linia play-off-ului. Formația antrenată de Marius Șumudică vine după trei victorii, un egal și o înfrângere în ultimele cinci etape. În etapa precedentă, giuleștenii au pierdut în deplasare cu U Cluj, scor 1-2.

Pe teren propriu, Rapid a acumulat 23 de puncte în 12 meciuri, cu doar nouă goluri primite. Echipa a reușit trei victorii consecutive pe stadionul Giulești, iar singura înfrângere acasă din acest sezon a fost pe 16 septembrie 2024, scor 0-2 contra U Cluj. Cel mai bun marcator al giuleștenilor este Claudiu Petrila, cu cinci goluri în SuperLiga.

Unirea Slobozia ocupă locul 13, poziție de baraj, cu 25 de puncte, fiind la cinci puncte deasupra zonei retrogradării. Echipa antrenată de Adrian Mihalcea a obținut o victorie, un egal și trei înfrângeri în ultimele cinci partide. În etapa precedentă, ialomițenii au pierdut acasă, la Clinceni, cu Dinamo, scor 1-2.

În meciurile din deplasare, Unirea Slobozia a obținut patru victorii, o remiză și a suferit șapte înfrângeri. Golgheterul echipei este Dmytro Pospelov, cu șase goluri în acest sezon. De asemenea, Unirea Slobozia are a doua cea mai slabă defensivă din campionat, cu 39 de goluri primite, fiind depășită doar de Poli Iași (40 goluri primite). Ialomiţenii au acumulat 13 din cele 25 de puncte în deplasare, iar ultima victorie pe teren străin a fost pe 8 decembrie 2024, când au învins-o pe UTA cu 4-3.

În partida tur, disputată pe 23 septembrie 2024 la Clinceni, Rapid s-a impus cu 2-1 în fața Unirii Slobozia. Golurile giuleștenilor au fost marcate de R. Pop (24, 60), iar pentru ialomiţeni a înscris Pospelov (31).

Superbet oferă cota 1,45 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Rapid – Unirea Slobozia.

Articol susţinut de: Superbet.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128