Home » Sport » Real Madrid – Milan: Ciocnirea titanilor în Liga Campionilor

Real Madrid – Milan: Ciocnirea titanilor în Liga Campionilor

Redactia Redactia / 05.11.2024, 08:37
Real Madrid – Milan: Ciocnirea titanilor în Liga Campionilor

Real Madrid și AC Milan se întâlnesc marți, 5 noiembrie, de la ora 22:00, pe stadionul Santiago Bernabeu, într-un meci din etapa a 4-a a fazei principale din Liga Campionilor. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Cele două echipe, Real Madrid (15 trofee) și AC Milan (7 trofee), sunt cele mai titrate formații din istoria competiției, iar duelul dintre ele este unul dintre cele mai așteptate meciuri ale acestei etape din Champions League.

Din sezonul 2024-2025, Liga Campionilor se desfășoară într-un nou format, cu 36 de echipe. Fiecare echipă dispută opt meciuri, patru acasă și patru în deplasare, împotriva a opt adversari diferiți, într-un sistem elvețian. Primele opt clasate merg direct în optimile de finală, iar următoarele opt locuri se vor decide printr-un play-off dublu între echipele situate pe pozițiile 9-24. Echipele de pe locurile 25-36 sunt eliminate.

Real Madrid, campioana europeană în exercițiu, se află pe locul 12, în zona echipelor care se califică pentru play-off-ul optimilor, cu șase puncte obținute după victoria de 3-1 acasă împotriva lui Stuttgart, eșecul de 0-1 în deplasare cu Lille și victoria cu 5-2, de pe teren propriu, în fața lui Borussia Dortmund, în etapa anterioară.

În LaLiga, echipa condusă de Carlo Ancelotti ocupă locul 2 după 12 etape, cu 24 de puncte, la nouă puncte în spatele liderului Barcelona, dar mai are o restanţă de disputat. Real Madrid a pierdut în cel mai recent meci oficial, disputat în campionat, chiar cu Barcelona, scor 0-4 pe Santiago Bernabeu.

Real Madrid va mai juca în Liga Campionilor cu Liverpool (deplasare), Atalanta (deplasare), Salzburg (acasă) și Brest (deplasare).

Milan ocupă locul 25 din cele 36 de echipe, fiind în zona echipelor eliminate, cu doar trei puncte acumulate. Italienii au pierdut primele două meciuri, 1-3 acasă cu Liverpool și 0-1 în deplasare cu Leverkusen, dar au obținut o victorie în runda trecută, 3-1, pe teren propriu, împotriva lui Club Brugge.

În Serie A, echipa antrenată de Paulo Fonseca este pe locul 7 după 11 etape, cu 17 puncte, la opt puncte distanță de liderul Napoli, având însă un meci restant. În ultima partidă din campionat, Milan a câștigat în deplasare la Monza, cu scorul de 1-0.

Milan mai are de jucat în Liga Campionilor cu Slovan Bratislava (deplasare), Crvena Zvezda (acasă), Girona (acasă) și Dinamo Zagreb (deplasare).

Ultimul duel oficial dintre Real Madrid și AC Milan a avut loc în sezonul 2009-2010 al Ligii Campionilor, în faza grupelor. Atunci, Real Madrid s-a impus în faţa lui Milan cu 2-0, în tur, acasă, iar meciul retur de pe San Siro s-a încheiat la egalitate, 2-2.

Superbet oferă cota 1,45 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Real Madrid – Milan.

Articol susţinut de: Superbet.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128