Home » Sport » Se transformă în FCSB 2? Puterea din Liga 1 care transferă în această vară al treilea jucător trecut pe la echipa lui Becali

Se transformă în FCSB 2? Puterea din Liga 1 care transferă în această vară al treilea jucător trecut pe la echipa lui Becali

Redactia Știri / 06.06.2024, 15:06
Se transformă în FCSB 2? Puterea din Liga 1 care transferă în această vară al treilea jucător trecut pe la echipa lui Becali

Echipele din Liga 1 se pregătesc pentru următorul sezon și au început reconstrucția loturilor, astfel că se fac multe transferuri în această perioadă.

Una dintre cele mai active echipe pe piața transferurilor este, fără doar și poate, Universitatea Cluj, club care a anunțat deja patru jucători noi: Dorin Codrea, Ovidiu Popescu, Vadim Rață și Iulian Cristea. Și urmează să mai semneze cu încă un jucător: Radu Boboc!

Cu aceste cinci nume, tabăra de la U Cluj a jucătorilor trecuți pe la FCSB se mărește consistent. Până acum, în lotul antrenat de Ovidiu Sabău se regăseau Alexandru Chipciu, jucător emblematic al echipei patronate de Gigi Becali, dar și Bogdan Mitrea, care nu a stat foarte mult la echipa bucureșteană: are doar 5 meciuri la FCSB.

Cinci jucători de la FCSB

Dintre cei cinci jucători transferați în această vară, Ovidiu Popescu a venit direct de la FCSB, în timp ce Iulian Cristea, care ultima dată a fost legitimatv la Rapid București, a activat și el în trecut la echipa patronată de Gigi Becali.

Și Radu Boboc, cel care urmează să semneze cu Universitatea Cluj, a jucat cinci meciuri pentru FCSB, astfel că, după ce și el va ajunge sub comanta lui Ioan Ovidiu Sabău, echipa clujeană va avea în lot cinci jucători trecuți pe la FCSB.

În schimb, tot în această vară a mers de la U Cluj la FCSB atacantul Daniel Popa.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128