Home » Știri » 20 de fotografii uimitoare care ne arată cum natura învinge civilizația

20 de fotografii uimitoare care ne arată cum natura învinge civilizația

George Stanciu / 14.10.2016, 13:34
20 de fotografii uimitoare care ne arată cum natura învinge civilizația

Confruntarea dintre natură și civilizație este una nesfârșită, dacă e să ne luăm după o zicală clasică, dar uneori se pare că avem și un câștigător.

Oriunde există posibilitatea ca natura să-și ia partea, aceasta o va face. Unde apare o crăpătură în asfalt, poți fi sigur că vei vedea fire de iarbă crescând de acolo în ceva timp. Asta se întâmplă și în multe alte locuri, dar și cu tot felul de obiecte ce sunt abandonate.

Avem nevoie să efectuăm constant mentenanță pentru lucrurile care ne înconjoară, altfel riscăm să le pierdem în fața naturii, care nu face altceva decât să își urmeze cursul firesc. Cu siguranță, majoritatea dintre noi au dat peste tot felul de locuri abandonate și au fost impresionați de modul în care s-a produs o degradare a mediului artificial, creat de om.

De-a lungul galeriei apar o mulțime de lucruri și obiecte pe care natura le-a recuperat: copacii au puterea să crească și dacă se află un pian deasupra locului de unde aceștia au încolțit. Nici un bloc nu pune probleme unui copac ce vrea să ajungă sus.

Celebra cale ferată abandonată din Paris este plină de flori, iar un mall inundat din Bangkok s-a transformat într-un acvariu pentru sute de pești. Cimitirele de mașini din adâncul pădurilor belgiene sunt o altă priveliște ce nu trebuie ratată, mai ales de pasionații explorării de locuri abandonate.