Home » Știri » Adrian Severin, patru ani de închisoare cu executare

Adrian Severin, patru ani de închisoare cu executare

Octavian Palade / 16.11.2016, 16:53
Adrian Severin, patru ani de închisoare cu executare

Adrian Severin a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Fostul europarlamentar Adrian Severin a fost condamnat definitiv miercuri, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, relatează news.ro.

În perioada decembrie 2010 – martie 2011, Severin ar fi acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la „Sunday Times” de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

Patru judecători au decis condamnarea lui Adrian Severin la patru ani de închisoare cu executare, în timp ce magistratul Lavinia Lefterache a făcut opinie separată, optând pentru achitarea lui Severin.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă, Adrian Severin urmând să fie încarcerat pentru executarea pedepsei.

Fostul europarlamentar a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe 11 septembrie 2013, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, iar pe 23 februarie 2016 a fost condamnat, de un complet de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la trei ani şi trei luni de închisoare cu executare.

În ultimul cuvânt, Adrian Severin a spus că nu poate fi decât exasperat la auzul afirmaţiei că ar fi acceptat bani pentru a depune amendamente în Parlamentul European. Acesta a adăugat că procesul său este unul politic şi că nu poate recunoaşte că România a trimis în cele mai înalte funcţii un hoţ.

Fostul europarlamentar a scris pe pagina sa de Facebook, înaintea judecării ultimului termen din dosarul său, că în curând „se va consuma farsa judiciară românească” declanşată pe baza unei farse jurnalistice străine, susţinând că nu îi este frică de cruce, iar atât timp cât suferinţa îl priveşte doar pe el, le poate acorda „iertare călăilor în robă”.

„Curând se va consuma farsa judiciară românească declanşată pe baza unei farse jurnalistice străine, fără a mi se îngădui o singură probă în apărare. Nu îmi este frică de cruce, suferinţa purifică şi înalţă. Atât cât această suferinţă mă priveşte doar pe mine, le pot acorda iertare călăilor în robă. Fără voia lor fac parte deja din istoria României, iar părticica aceasta de istorie ei vor să o întineze”, a spus Severin în mesajul video postat pe pagina sa de Facebook înaintea condamnării sale definitive.