Alegerile parlamentare din 2016 vor avea loc în mai puțin de trei săptămâni, iar lista candidaților PSD din Satu Mare apare aici.
PSD propune zece membri de partid pe listele din Satu Mare pentru alegerile parlamentare din 2016. Șase candidați figurează pe lista de la Camera Deputaților, iar alți patru vor fi prezenți pe lista pentru Senat.
Alegerile parlamentare din 2016 se vor desfășura în ziua de duminică, 11 decembrie 2016. În județul Satu Mare vor apărea pe listele de pe buletinele de vot candidați din partea PNL, USR, PSD, PMP și ALDE. Campania electorală pentru alegerile parlamentare de luna viitoare a început în data de 11 noiembrie și se va încheia în data de 10 decembrie, cu o zi înainte de alegeri. Legea interzice campania electorală în ziua alegerilor.
Aceste alegeri parlamentare vor avea un sistem de vot diferit față de tururile de scrutin din 2008 și din 2016. Asta înseamnă că se va vota pe liste și nu nominal, așa cum s-a întâmplat acum 4 și acum 8 ani. Decizia a fost susținută atât de parlamentarii din grupul aflat la putere, cât și de cei ce se află în opoziție. Legea cu privire la noul format de vot a fost promulgată în data de 20 iunie 2015.
Prin această metodă de vot, un deputat va deservi 73.000 de cetățeni dintr-un județ, iar un senator va reprezenta 168.000 de votanți. Ca urmare a acestor alegeri parlamentare, vor intra în Senat 134 de persoane, iar în Camera Deputaților 308 de candidați.