Home » Știri » Bernie Sanders, dispus să colaboreze cu Trump, dar cu anumite condiții

Bernie Sanders, dispus să colaboreze cu Trump, dar cu anumite condiții

George Stanciu / 10.11.2016, 13:05
Bernie Sanders, dispus să colaboreze cu Trump, dar cu anumite condiții

Senatorul Bernie Sanders, fost candidat din partea democraților în cursa pentru Casa Albă, este dispus să colaboreze cu președintele ales, Donald Trump, pentru a face America măreaţă din nou, dar numai dacă respectă anumite condiții.

Într-un comunicat dat presei miercuri, Bernie Sanders îl felicită pe preşedintele republican pentru că a mizat cu succes „furia unei clase de mijloc în declin, care s-a săturat” de stilul de guvernare din ultimii ani.

Democratul se arată dispus să îl susţină pe Donald Trump, dar numai dacă acesta va adopta politici care să-i ajute oamenii care i-au oferit votul, nu care să îi crească lui averea.

“Oamenii s-au săturat că lucreze ore mai lungi pentru salarii mai mici, să vadă cum locurile de muncă plătite decent merg în China şi în alte ţări cu forţă  de muncă ieftină, de miliardarii care nu plătesc taxe federale pe venit şi să nu poată să îşi permită să îşi trimită copiii la facultate”, a spus fostul candidat democrat. „În tot acest timp, cei foarte bogaţi devin şi mai bogaţi”, a mai spus fostul candidat democrat, arată news.ro.

Bernie Sanders a precizat că el, alături de alți progresiști americani, vor lucra cu Trump „în măsura în care acesta este serios în continuarea politicilor care îmbunătăţesc vieţile familiilor care muncesc în această ţară”.

Cu toate acestea, dacă Trump va decide să implementeze politici rasiste, discriminatorii, xenofobe sau care conduc la distrugerea mediului, „ne vom opune vehement”, a adăugat el.

În campania electorală, Bernie Sanders a pierdut nominalizarea democrată în fața rivalei sale, Hillary Clinton. Aceasta, la rândul ei, a pierdut alegerile generale în data de 8 noiembrie, în defavoarea lui Donald Trump.