Brandul Napolact, preluat de o companie din Ungaria. FrieslandCampina iese de pe piaţa românească

de:
01 08. 2025, 08:16

Grupul olandez Royal FrieslandCampina N.V., unul dintre cei mai mari producători europeni de lactate, a decis să vândă brandul Napolact și fabricile din Cluj-Napoca și Târgu Mureș către Bonafarm Group, un important jucător maghiar din sectorul agroalimentar.

Tranzacția presupune și transferul participației FrieslandCampina în compania care deține marca Napolact, incluzând două unități de producție moderne și aproximativ 400 de angajați. Finalizarea vânzării este condiționată de avizele autorităților de reglementare, inclusiv aprobarea Consiliului Concurenței din România, și este estimată pentru finalul anului 2025.

Citeşte şi: Ilie Bolojan: „Primele companii de stat vor fi listate la bursă în acest an”

Decizia FrieslandCampina face parte dintr-o strategie mai amplă de consolidare pe piețele principale și de creștere a valorii adăugate a produselor, utilizând mai eficient laptele provenit de la membrii cooperativei Royal FrieslandCampina. Napolact rămâne unul dintre cele mai apreciate branduri de lactate din România, cu o prezență puternică în retail și încredere din partea consumatorilor.

„FrieslandCampina România are o istorie bogată și o poziție puternică pe piața locală, brandul Napolact fiind unul dintre cele mai apreciate din România. Compania este bine condusă de manageri experimentați, susținuți de o echipă de oameni excepționali.

Astfel, decizia de a renunța la aceste operațiuni nu a fost luată cu ușurință. Acest pas ne permite să aliniem mai bine portofoliul european cu strategia noastră de a maximiza valoarea laptelui produs de membrii Royal FrieslandCampina, permițându-ne să ne concentrăm resursele mai eficient.

În același timp, tranzacția oferă noi oportunități de creștere pentru afacerea din România și pentru brandul Napolact sub conducerea unui partener cu o prezență regională mai puternică”, a declarat Dustin Woodward, președintele Royal FrieslandCampina Europa, potrivit economica.net.

Bonafarm, noul proprietar

Bonafarm Group, noul proprietar al Napolact, este deținut de omul de afaceri maghiar Sándor Csányi, al doilea cel mai bogat om din Ungaria, cu o avere estimată la 1,9 miliarde de dolari, conform Forbes. Primul loc este ocupat de Lőrinc Mészáros, prieten apropiat al premierului Viktor Orbán.

Activ pe piața românească din 2008 prin brandul de lactate Sole Mizo, Bonafarm și-a extins treptat portofoliul, lansând în România și mărcile PICK (mezeluri), Teleki (vinuri) și Valdor (semipreparate). În 2024, Sole Mizo România a înregistrat o cifră de afaceri de 37,8 milioane de euro și un profit net de peste 600.000 de euro, cu un efectiv de 72 de angajați.