Comisia Europeană a informat că mai multe dintre site-urile sale publice au fost vizate de un atac cibernetic în urma căruia au fost extrase date, iar în prezent se desfășoară o investigație pentru a stabili circumstanțele incidentului, potrivit agenției EFE.
„Comisia a răspuns unui atac cibernetic împotriva platformei noastre ‘Europa’ găzduită de Amazon (…) Mecanismele noastre de apărare au detectat imediat activitățile malițioase și echipele noastre au inițiat imediat o anchetă. Acest lucru ne-a permis să limităm incidentul”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, la conferința de presă zilnică a instituției.
El a explicat că au fost implementate măsuri pentru reducerea riscurilor, astfel încât serviciile și datele să fie protejate, fără a afecta funcționarea site-urilor din rețeaua „Europa”, în timp ce ancheta continuă.
De asemenea, purtătorul de cuvânt a precizat că, potrivit primelor informații, „au fost sustrase unele date”, făcând referire în special la site-ul europa.eu, dar și la alte pagini, evitând însă să ofere detalii suplimentare înainte de finalizarea investigației.
Totodată, acesta a subliniat că „infrastructura internă a Comisiei nu a fost deloc afectată, prin urmare vorbim despre date care probabil erau deja publice”, apreciind situația drept „destul de liniștitor”.
În același context, Thomas Regnier a evidențiat că „nu există absolut nicio problemă de natură să pună sub semnul întrebării atenția acordată securității cibernetice în cadrul Comisiei” Europene, instituție care, potrivit lui, „are politici de securitate cibernetică foarte robuste” și „dispoziții foarte clare” pentru personalul său.