Home » Știri » Mari companii occidentale, investiții de miliarde de dolari în Rusia

Mari companii occidentale, investiții de miliarde de dolari în Rusia

Octavian Palade / 23.11.2016, 11:28
Mari companii occidentale, investiții de miliarde de dolari în Rusia

Companii occidentale mari, precum Ikea şi Leroy Merlin, investesc miliarde de dolari în Rusia, chiar și înainte de victoria lui Donald Trump în alegeri.

Mari companii occidentale, precum Ikea şi Lerroy Merlin, investesc miliarde de dolari în Rusia, această tendință putând fi observată chiar şi înainte de victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, care a sporit speranţele de îmbunătăţire a relaţiilor cu administraţia de la Moscova, scrie Bloomberg, citat de news.ro.

Retaileri internaționali de marcă, așa cum sunt Ikea şi Leroy, au început să investească miliarde de dolari în magazine noi şi fabrici, aceștia mizând pe revenirea dorinței de consum în Rusia, după doi ani de recesiune.

Astfel, Ikea va investi 1,6 miliarde de dolari în noi magazine, în următorii cinci ani. La rândul său, compania Leroy Merlin a anunţat în septembrie un plan în valoare de 2 miliarde de euro pentru a creşte de peste două ori numărul de magazine din Rusia, într-un interval similar.

Și grupul farmaceutic Pfizer construieşte în Rusia o fabrică de medicamente, iar Mars extinde fabricile producătoare de gumă de mestecat şi de hrană pentru animale de companie.

”Este momentul pentru investiţii. Cred cu tărie în potenţialul pe termen lung al pieţei ruseşti”, a declarat Walter Kadnar, directorul Ikea în Rusia.

Producătorul de mobilă a deschis un magazin în Rusia acum cinci ani, iar în această toamnă a inaugurat o fabrică de mobilă în apropiere de St. Petersburg, cu o investiţie de 60 de milioane de dolari, şi a cumpărat teren pentru un al treilea mega-mall în apropierea acestui oraş.

Rusia, noul „Eldorado” al investitorilor străini

Investiţiile străine în Rusia au fost aproape blocate, țară care în ultimii doi ani a fost în conflict cu Occidentul, din cauza anexării Crimeii, dar şi în recesiune.

Multe companii, precum General Motors, au renunţat la operaţiunile din Rusia. Pentru multe dintre multinaționalele care au optat să rămână, acum este momentul să reia investiţiile, pentru a avea un avans în faţa concurenţilor.

Însă deprecierea rublei, care a decimat valoarea profiturilor calculate în dolari şi euro, a dus la scăderea costurilor de producţie. După unele estimări, acestea ar fi mai scăzute faţă de cele din China.

“Ultimii 2-3 ani au fost un dezastru. Acum, situaţia se schimbă, cursul rublei s-a stabilizat, iar economia Rusiei va reveni la creştere, conform estimărilor”, a precizat Frank Schauff, şeful Asociaţiei Companiilor Europene în Moscova.

Potrivit Guvernului rus, forumul anual al investitorilor străini a atras în septembrie cel mai mare număr de participanţi din ultimul deceniu.

Investiţiile străine directe în Federația Rusă au crescut la 8,3 miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului, peste nivelul de 5,9 miliarde de dolari consemnat în anul 2015, potrivit datelor băncii centrale.

Pentru 2017, Executivul de la Moscova prevede o creştere economică de 0,8%.