Home » Știri » Planul Coreii de Sud cu liderul Kim Jong-Un, în caz de război

Planul Coreii de Sud cu liderul Kim Jong-Un, în caz de război

Sebastian Rotaru / 09.01.2017, 15:19
Planul Coreii de Sud cu liderul Kim Jong-Un, în caz de război

Coreea de Sud creează o echipă de comando care are misiunea de a-l elimina pe președintele nord-coreean Kim Jong-Un și principalii săi lideri militari în eventualitatea unui război.

Formarea unității militare, programată inițial pentru 2019, a fost decalată pentru acest an pe fondul atitudinii tot mai războinice a Coreii de Nord, a confirmat luni pentru publicația britanică Ministerul Apărării de la Seul, relatează Financial Times, citat de Agerpres.

Echipa de comando, din care vor face parte până la 2.000 de militari, va fi alcătuită pe modelul forțelor speciale din SUA, potrivit agenției de presă sud-coreene Yonhap. Ministerul Apărării a declarat că echipa face parte din măsurile mai ample luate de Sud în vederea consolidării forțelor militare sud-coreene în fața agresiunii nord-coreene.

Coreea de Sud își va consolida și strategia în caz de conflict, axată pe trei piloni, care presupune atacuri preventive asupra instalațiilor nucleare nord-coreene, doborârea rachetelor balistice și lansarea de contraatacuri aeriene, a adăugat ministerul citat.

Potrvit AFP, Coreea de Nord este aproape de testarea unei rachete balistice intercontinentale, a declarat liderul de la Phenian, Kim Jong-Un, în mesajul televizat de Anul Nou, adăugând că ţara şi-a dezvoltat în mod semnificativ arsenalul atomic în cursul anului 2016.

„Suntem în fazele finale în ceea ce priveşte testul de lansare a unei rachete balistice intercontinentale”, a declarat Kim Jong-Un

Phenianul este „o putere militară a Estului care nu poate fi atinsă nici de cel mai puternic inamic”, a adăugat acesta.