Home » Știri » Cutremur puternic în Japonia

Cutremur puternic în Japonia

Ionel Palade / 21.10.2016, 13:34
Cutremur puternic în Japonia

Un cutremur puternic a afectat vestul Japoniei vineri după-amiază.

Un cutremur puternic s-a produs vineri după-amiază în vestul Japoniei. Bilanţul provizoriu arată că şapte persoane au fost rănite, dintre care una grav, potrivit Associated Press, citată de news.ro.

Magnitudinea cutremurului a fost estimată de Agenţia japoneză de Meteorologie la 6,6. Epicentrul a fost la 11 doar kilometri – la Tottori, o prefectură din Marea Japoniei situată la circa 700 de kilometri vest de Tokyo.

Cutremurele de suprafaţă sunt văzute ca fiind extrem de periculoase şi pot produce pagube însemnate, precum şi pierderi de vieţi omeneşti.

În urma cutremururului de vineri, cel puţin două case s-au prăbuşit, au fost avariate acoperişuri, iar produsele aflate pe rafturile magazinelor au căzut.

Din cauza undei seismice, o femeie angajată într-un restaurant a fost stropită cu ulei încins şi a fost dusă de urgenţă la spital.

Un oficial din Hokuei, Koji Nakahara, a spus, imediat după seism: „S-a zguduit destul de puternic,  dulapurile cu dosare au căzut. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în acest birou”, a spus .

Peste 30.000 de locuinţe au rămas fără energie electrică timp de câteva ore, după producerea cutremurului.

Ultimul mare seism, urmat de un tsunami devastator, a avut loc pe 11 martie 2011 şi a avut magnitudinea de 8,9 grade. Acesta a produs avarii însemnate la centrala nucleară de la Fukushima.