Home » Știri » Danemarca va trimite echipe speciale în Siria pentru a lupta contra ISIS

Danemarca va trimite echipe speciale în Siria pentru a lupta contra ISIS

Sebastian Rotaru / 20.01.2017, 16:55
Danemarca va trimite echipe speciale în Siria pentru a lupta contra ISIS

Danemarca va desfășura până la 60 de membri ai unor forțe speciale pentru a lupta împotriva grupării ISIS în Siria, a anunțat vineri guvernul danez.

Danemarca, țară membră a NATO, participă la operațiunea „Inherent Resolve” condusă de SUA împotriva ISIS și are deja trupe desfășurate pe teren în Irak, scrie Agerpres.

„La solicitarea coaliției, guvernul a decis să extindă operațiunile forțelor noastre speciale în Irak și Siria”, a declarat ministrul de externe danez, Anders Samuelsen.

Danemarca a fost de acord în luna aprilie anul trecut să trimită trupe, inclusiv forțe speciale, în zonă. Ele acționează de la baza aeriană Al Asad din Irak.

La momentul respectiv, guvernul danez nu a reușit să obțină acordul parlamentului pentru ca forțele sale să acționeze în interiorul Siriei, însă legislativul a dat undă verde vinerea trecută pentru desfășurarea a 60 de membri ai unor forțe speciale în Siria.

‘Mă bucur că majoritatea în parlament sprijină această misiune’, a declarat Samuelsen, adăugând că trupele daneze vor acționa în zona de frontieră cu Irakul.

În plus, Danemarca a anunțat că va trimite o fregată care va opera împreună cu un portavion al SUA din februarie până în mai anul acesta.

Câteva sute de soldați americani din forțele speciale îi sprijină pe luptătorii kurzi și arabi din cadrul Forțelor Democrate Siriene care încearcă să-i alunge pe militanții Statului Islamic din nordul Siriei. Franța a afirmat de asemenea în iunie că forțele sale speciale le oferă consiliere rebelilor din această zonă.