Home » Știri » Diferența dintre petiția pro-Guvern și cea anti-Ordonanță de urgență

Diferența dintre petiția pro-Guvern și cea anti-Ordonanță de urgență

Sebastian Rotaru / 03.02.2017, 14:14
Diferența dintre petiția pro-Guvern și cea anti-Ordonanță de urgență

În această zi au apărut pe internet două petiții, semnate de mii de oameni, dar care se contrazic una pe cealaltă. Petiția pro-Guvern și petiția anit-OUG.

În urma deciziei Guvernului de pe data de 31 decembrie de a adopta OUG privind modificarea Codurilor penale, țara s-a divizat puternic. Majoritatea oamenilor sunt nemulțumiți de abuzul făcut de stat, iar o parte a susținătorilor – nu știu cât susținători ai proiectului sau susținători ai PSD – au iești trei zile la rând în stradă, au mărșăluit pe străzile orașelor, în frig, au cerut abrogarea OUG și demisia ministrului Justiției, a lui Liviu Dragnea și chiar a Guvernului.

Pe platforma petițieonline.ro, au apărut, joi, două petiții ale celor două tabere. Una susține Guvernul Grindeanu, iar cealaltă cere abrogarea OUG de modificare a Codurilor penale. 

Petiția de susținere a Guvernului Grindeanu

Petiția, intitulată „Susținem Guvernul Grindeanu”, a adunat la ora transmiterii acestei știri peste 5.200 de semnături, iar îndemnul de a o semna este susținut de următorul mesaj:

„PSD a câștigat alegerile într-un mod corect, cu un vot masiv. În această lună de guvernare, Executivul a exercitat puterea în mod legitim, în spiritul și litera Constituției.

Noi spunem fiecărui român: îndrăzneşte să crezi că viitorul tău este aici, acasă. Obiectivul PSD este să avem mai mulţi români în clasa de mijloc. Fiecare cetăţean şi fiecare familie care munceşte din greu trebuie să aibă şansa de a face parte din clasa de mijloc, adică să aibă o slujbă bine plătită, acces la o educaţie de top, servicii medicale de calitate şi bani pentru a-şi permite o vacanţă pe an, în familie.

PSD vrea să readucă România pe creştere şi să ridice nivelul de trai al românilor pentru a face parte din clasa de mijloc

Împreună, îndrăznim să credem în România!

Susținem Guvernul ales de români!”

Majoritatea celor care au semnat petiția susțin că „votul popular însemna democrație. Respect pentru angajamentele din programul guvernului PSD! Rezistam și continuam”, mesaje de susținere pentru actuala guvernare și un acord absolut asupra deciziilor atât de controversate la nivel european.

Petiția care cere abrogarea OUG privind modificarea Codurilor penale

Petiția, numită „Cerem abrogarea OUG 13/2017 de modificare a Codului Penal”, a dunat, la ora transmiterii acestei știri, peste 28.000 de semnături. Petiția are următorul îndemn de a o semna:

„Miercuri, 1 februarie 2017, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis Prim-ministrului României, domnul Sorin Mihai Grindeanu, scrisoarea de mai jos, în care solicită abrogarea Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Subsemnaţii, semnatari ai acestei petiţii, susţinem acest demers al preşedintelui României şi, la rândul nostru, solicităm Guvernului României abrogarea OUG nr. 13/2017.”

Mesajul petiției mai este însoțit și de mesajul scrisorii pe care președintele Klaus Iohannis i-a trimis-o premierului Sorin Grindeanu, pe data de 1 februarie.