Home » Știri » Directorul Romfilatelia, acuzat că primea lunar mită. Care este legătura cu Dan Șova

Directorul Romfilatelia, acuzat că primea lunar mită. Care este legătura cu Dan Șova

Octavian Palade / 22.11.2016, 10:16
Directorul Romfilatelia, acuzat că primea lunar mită. Care este legătura cu Dan Șova

Directorul Romfilatelia este acuzat că primea lunar mită. Afirmația îi aparține unui martor protejat din dosarul Dan Şova – CET Govora.

Directorul Romfilatelia, Cristina Popescu este acuzat de luare de mită de către un martor protejat din dosarul Dan Şova – CET Govora. Acesta a declarat în faţa instanţei că ar fi plătit lunar o mită de 2.500 de euro directorului general al instituţiei, potrivit news.ro.

La ultimul termen de judecată din dosarul Dan Şova – CET Govora, de la instanţa supremă, un martor protejat a declarat că dădea 2.500 de euro lunar, într-un plic, pentru Cristina Popescu, directorul general al Romfilatelia, în contul contractelor de asistenţă juridică ale firmei lui Şova cu instituţia care se află în subordinea Poştei Române.

Martorul protejat a declarat, pe 15 noiembrie, în faţa judecătorilor că Dan Şova i-a cerut să îi calculeze cât înseamnă 25 la sută din facturile emise de CET Govora şi Romfilatelia.

“Am făcut calculele şi mi-a cerut să-i aduc două plicuri. Mi-a cerut să rămân în birou, a numărat banii, erau cam 2.500 de euro în fiecare. Plicul mare mi-a cerut să-l trimit la recepţie că o să vină Cristina Popescu, directoarea de la Romfilatelia, să-l ridice, iar cealaltă sumă, care era pentru Bălan, a zis că se vede cu el şi a pus plicul în buzunar. Mi-a mai cerut câteva luni ulterior să-i calculez acelaşi procent. Banii erau din contul societăţii de avocatură”, a declarat martorul protejat.

News.ro a solicitat Romfilatelia, în baza legii liberului acces la informaţiile de interes public, numărul contractelor de asistenţă juridică încheiate cu casele de avocatură în perioada 2010 – 2016, numele acestor case de avocatură, valoarea şi durata contractelor.

Biroul de relaţii publice al Romfilatelia a transmis că aceste informaţii „sunt protejate conform Legii 51/1995 (privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, n.r.) şi Statutului profesiei de avocat, fiind confidenţiale”.

Mai mult, potrivit răspunsului, legea liberului acces la informaţiile de interes public „nu se aplică în cazul Romfilatelia, aceasta neîncadrându-se între autorităţile menţionate la art. 2 alin. (2) din lege ca având obligaţia să aplice prevederile acesteia”.

Conform Legii 544/2001, prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie naţională, precum şi orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorităţi publice centrale ori locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar.

Romfilatelia este o societate pe acţiuni, cu personalitate juridică şi a fost înfiinţată în 2004, prin Hotărâre de Guvern, ca filială a Companiei Naţionale Poşta Română, aceasta din urmă fiind acţionar unic al instituţiei care produce şi comercializează timbre poştale pe teritoriul României.

Poşta Română este companie cu acţionariat majoritar de stat, prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

În 2015, Romfilatelia avea 66 de angajaţi şi cheltuieli cu salarii şi indemnizaţii de 3.526.000 de lei, de unde rezultă un salariu mediu de 4.450 de lei pe lună la nivelul companiei.