DONALD TRUMP, NOUL PREȘEDINTE AL SUA

de:
09 11. 2016, 09:41
Sursa foto: nasul.tv

Republicanul Donald Trump este noul preşedinte al Statelor Unite.

Donald Trump este noul preşedinte al Statelor Unite, după ce a obţinut susţinerea a 10 electori în statul Wisconsin, anunţă Washington Post şi Associated Press, citate de news.ro.

Trump a mai obţinut şi susţinerea unui elector din Maine, astfel că a ajuns la 278 de electori.

Pentru a deveni preşedinte, el avea nevoie de susţinerea a cel puţin 270 de electori.

Democrata Hillary Clinton l-a sunat miercuri dimineaţă pe rivalul ei republican, recunoscându-şi înfrângerea în alegerile prezidenţiale şi felicitându-l pe acesta pentru victoria în cursa pentru Casa Albă, transmite CNN.

Donald Trump urmează să urce pe scenă pentru a-şi ţine discursul de victorie în faţa mulţimii din centrul de convenţie din Manhattan.