Home » Știri » Dragoș Băsescu, nepotul lui Traian Băsescu, condamnat la închisoare

Dragoș Băsescu, nepotul lui Traian Băsescu, condamnat la închisoare

Sebastian Rotaru / 17.01.2017, 15:40
Dragoș Băsescu, nepotul lui Traian Băsescu, condamnat la închisoare

Dragoș Băsescu, nepotul fostului președinte Traian Băsescu, a fost condamnat, marți, de Tribunalul București la doi ani și șase luni închisoare cu executare.

Nopotul fostului președinte Traian Băsescu este acuzat într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, realtează Agerpres.

Instanța a dispus revocarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune în cazul lui Dragoș Băsescu.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Anterior, omul de afaceri Ciprian Nistor, implicat și el în acest dosar, a fost condamnat la închisoare cu executarea pedepsei, pentru complicitate la trafic de influență.

Potrivit DNA, pe 13 martie 2014, „Dragoș Băsescu, beneficiind de ajutorul lui Ciprian Nistor, i-a pretins unui om de afaceri (Sandu Staicu — n.r.), denunțător în cauză, 500.000 de euro pentru o soluție de respingere a arestării într-o contestație formulată de către DIICOT în dosarul ce îl privea și încă 500.000 euro atât pentru obținerea unei soluții favorabile în cauza respectivă, cât și pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor acestuia”.

„În sprijinul acestor pretenții, Dragoș Băsescu a lăsat să se creadă că are influență pe lângă organele judiciare respective și chiar a promis că va interveni în sensul celor arătate mai sus. Deoarece denunțătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare și că nici nu dorește să se facă vreo intervenție de acest gen, Dragoș Băsescu i-a propus acestuia ca soluție încheierea unui contract fictiv de consultanță prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro, eșalonat, pe o perioadă de până la 2 ani, în funcție de evoluția dosarului. Pentru a nu trezi suspiciuni, contractul respectiv urma să fie încheiat cu o societate de consultanță internațională”, susțin procurorii.