Home » Știri » Ce crede Eugen Tomac despre legea 90/2001, contestată de Ciorbea la CCR

Ce crede Eugen Tomac despre legea 90/2001, contestată de Ciorbea la CCR

Sebastian Rotaru / 12.01.2017, 15:51
Ce crede Eugen Tomac despre legea 90/2001, contestată de Ciorbea la CCR

Președintele executiv al PMP, deputatul Eugen Tomac, afirmă că judecătorii CCR, prin decizia pe care o vor lua cu privire la Legea 90/2001, nu rezolvă doar „interesul” unui singur om, adică Liviu Dragnea, ci „pot arunca în aer imaginea și credibilitatea României.

„Curtea Constituțională a României a demonstrat de foarte multe ori în acești ani că este un veritabil stâlp al democrației și al respectării statului de drept. Sper ca domnul Valer Dorneanu, actualul președinte al Curții Constituționale, să reușească să pună mai presus Constituția și interesul național de interesele partidului din care provine și al cărui membru a fost foarte mulți ani de zile. Domnii judecători CCR trebuie să fie conștienți că, prin decizia pe care o vor lua cu privire la constituționalitatea sau neconstituționalitatea Legii 90/2001, nu rezolvă doar interesul unui singur om, în speță Liviu Dragnea, ci pot arunca în aer imaginea și credibilitatea României pe plan intern și extern”, a scris Eugen Tomac, joi, pe Facebook, potrivit Agerpres.

În opinia sa, pot fi „de-a dreptul monstruoase” efectele declarării Legii 90/2001 ca neconstituțională.

„Vă puteți imagina cum ar arăta un posibil Executiv condus de Liviu Dragnea, în condițiile în care un condamnat penal ar avea dreptul să fie membru al Guvernului? Liviu Dragnea – prim-ministru, Adrian Năstase – ministrul de Externe și viceprim-ministru, Dan Voiculescu — ministrul de Finanțe și viceprim-ministru. Atenție, deci, domnule președinte al CCR, Valer Dorneanu. Albirea președintelui PSD, Liviu Dragnea, deschide ușa Guvernului României tuturor condamnaților penali”, susține Tomac.

Președintele Curții Constituționale a afirmat, joi, că sesizarea Avocatului Poporului referitoare la Legea 90/2001 va fi discutată după finalizarea raportului de către judecătorul-raportor și primirea punctelor de vedere solicitate Guvernului și celor două Camere ale Parlamentului.

„E o speță foarte complicată, pentru că are o încărcătură politică și o presiune mediatică extraordinară. Nu că ar fi foarte complicat conținutul ei. Este și așa, dar este complicată mai ales prin reverberațiile pe care opinia publică le creează în jurul acestei chestiuni, unele dintre ele răsfrângându-se și asupra unora dintre judecători. Inclusiv a mea, că am vina că aș fi semnat acea lege, care lege a făcut parte din vreo mie de legi pe care le-am semnat, obligat fiind ca președinte (al Camerei Deputaților — n.r.) să semnez proiectele de legi care au fost adoptate”, a explicat Dorneanu.