Home » Știri » Fost director Microsoft, pus sub acuzare de DNA

Fost director Microsoft, pus sub acuzare de DNA

Octavian Palade / 21.11.2016, 11:30
Fost director Microsoft, pus sub acuzare de DNA

Fostul director al Microsoft România Silviu Hotăran a fost chemat luni la DNA, pentru a fi pus sub acuzare în dosarul „Microsoft 2”.

Fostul director al companiei Microsoft Silviu Hotăran a fost chemat luni la DNA pentru a fi pus sub acuzare în dosarul „Microsoft 2”. Acesta a declarat, după ce a fost audiat de anchetatori, că nu a dat şi nu a luat niciodată şpagă, potrivit news.ro.

„Toată viata mea am trăit şi am promovat nişte valori legate de etică şi moralitate. Nu am dat şi nu am luat şpagă niciodată, nu am conturi”, a declarat Silviu Hotăran, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Surse judiciare au precizat că Silviu Hotăran a fost citat pentru a fi anunţat că a fost pus sub acuzare în dosarul „Microsoft 2”.

Aceleași surse au precizat că la DNA a fost chemat luni şi Claudiu Florică, fostul şef al companiei Fujitsu în România.

Dosarul “Microsoft 2” este desprins din cauza în care, pe 3 septembrie, au fost condamnaţi definitiv fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan la şase ani de închisoare, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu la trei ani, iar Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Anchetatorii acuză că Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Claudiu Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

Un alt fost manager la Microsoft România, audiat la DNA

Ovidiu Artopolescu, fost manager al companiei Microsoft România şi fost secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor, a fost audiat luni la DNA, în dosarul „Microsoft 2”, în care a fost pus sub acuzare fostul director al companiei Silviu Hotăran.

Fostul general manager al Microsoft România a plecat de la Direcţia Naţională Anticorupţie în jurul orei 11.30, el refuzând să spună dacă a fost pus sub acuzare în dosarul „Microsoft 2”.

Ovidiu Artopolescu a fost director executiv la Microsoft România, în perioada 2004-2005, apoi a ocupat postul de general manager, iar din mai până în septembrie 2012 a fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor, funcţie din care a demisionat.

Dosarul Microsoft 2, serie lungă de anchete

Laura Codruţa Kovesi declara, în luna octombrie, că în partea din dosarul “Microsoft” în care sunt vizaţi mai mulţi foşti miniştri, pentru a finaliza rechizitoriul trebuie stabilit un prejudiciu cert, printr-o expertiză în domeniul achiziţiilor publice, şi, de asemenea, sunt necesare expertize IT. Șefa DNA preciza că în acest dosar, care este unul complex, se lucrează ritmic. În doi ani de când a început ancheta s-au făcut peste 60 de percheziţii domiciliare, peste 120 de percheziţii informatice, au fost audiate zeci de persoane, au fost ridicate documente de la instituţii, iar în prezent procurorii le evaluează pentru a stabili circuitele financiare care au fost folosite.

În dosarul “Microsoft 2” sunt cercetate mai multe persoane, printre care şi foştii miniştri Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu şi Adriana Ţicău, aceştia fiind suspectaţi de abuz în serviciu legate de aprobarea unor proiecte pentru licenţe Microsoft.

În luna septembrie 2014, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a foştilor miniştri.

Preşedintele Klaus Iohannis a avizat cererea DNA pentru foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu. Camera Deputaţilor a aprobat cererea de începere a urmăririi penale a fostului ministru Valerian Vreme. Ulterior, Plenul Senatului a avizat începerea urmării penale în cazul Ecaterinei Andronescu şi a lui Şerban Mihăilescu.

Conform DNA, contractul-cadru de închiriere de licenţe Microsoft, din 15 aprilie 2004, a fost încheiat astfel încât a  asigurat posibilitatea deturnării unui discount de 47 la sută acordat de Microsoft în considerarea Guvernului şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate, susţin anchetatorii. Persoane din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.