Home » Știri » Gary Johnson, candidat la alegerile prezidențiale din SUA, laudă ignoranța în politica externă

Gary Johnson, candidat la alegerile prezidențiale din SUA, laudă ignoranța în politica externă

George Stanciu / 05.10.2016, 15:54
Gary Johnson, candidat la alegerile prezidențiale din SUA, laudă ignoranța în politica externă

Gary Johnson, candidatul Partidului Libertarian la președinția americană, care a gafat luna trecută, neștiind ce este Alep, și care a reluat evenimentul, invocând un ”moment Alep” când a fost întrebat în urmă cu o săptămână ce lideri străini respectă, a luat apărarea ignoranței marţi, când i s-a spus că politica externă este crucială în prerogativele unui președinte.

„Ştii ceva? Faptul că cineva poate pune punctul pe ‘i’ atunci când e întrebat despre lideri străini sau o aşezarea geografică îi permite să ne pună militarii în pericol”, a transmis fostul guvernator republican ca răspuns la observația făcută de MSNBC.

„Ne întrebăm de ce bărbaţii şi femeile care servesc ţara suferă de PTSD (tulburare de stres posttraumatic)”, a adăugat el.

„Alegem pesoane care pun punctul pe ‘i’ în legătură cu aceste nume şi aşezări geografice, contrar filosofiei subiacente care ne îndeamnă să nu ne mai implicăm în aceste schimbări de regimuri”, a mai spus Johnson.

„Este un argument atât de uimitor de prost, încât este uluitor că un adult îl spune cu voce tare”, este părerea postului TV.

Conform Johnson, Statele Unite ar avea mai multe de câștigat dacă ar alege un președinte ignorant, remarcă ironic MSNBC, adăugând că libertarianul sugerează printr-o asemenea afirmație că, dacă comandantul suprem al armatei nu ştie unde se află anumite țări, nu poate trimite trupe.

„Hărţile şi globurile ar trebui interzise la Casa Albă – o soluţie infailibilă pentru a ţine militarii acasă”, continuă MSNBC ironiile la adresa lui Johnson

MSNBC este de părere că faptul că Johnson promovează ca pe o virtute este „îngrijorător” şi îl condamnă pe fostul guvernator al statului New Mexico pentru că, în loc să admită că are lacune la capitolul politică externă şi să le remedieze, își laudă ignoranţa cu privire, „nume şi aşezări geografice”, făcând-o o calitate de admirat, conform news.ro.

Conform sondajelor efectuate în ultima perioadă, un procentaj mare dintre americani sunt de acord să voteze la alegerile prezidenţiale din data de 8 noiembrie un candidat care să nu aparțină partidelor republican sau democrat, iar Gary Johnson pare a fi soluția viabilă.

Cu toate acestea, postul consideră că fostul guvernator are puţine şanse  de reușită şi este de părere că libertarianul nu-şi ia candidatura în serios.

Sursă imagine: www.legalsportsreport.com