Home » Știri » Grindeanu i-a cerut ministrului Transporturilor să deblocheze cei 16 km ai autostrăzii Lugoj-Deva

Grindeanu i-a cerut ministrului Transporturilor să deblocheze cei 16 km ai autostrăzii Lugoj-Deva

Sebastian Rotaru / 06.01.2017, 15:31
Grindeanu i-a cerut ministrului Transporturilor să deblocheze cei 16 km ai autostrăzii Lugoj-Deva

Prim-ministrul Sorin Grindeanu i-a cerut  ministrului Transporturilor să îi prezinte în cel mai scurt timp măsurile pentru ca cei 16 km de autostradă din lotul doi al autostrăzii Lugoj-Deva să poată fi daţi în folosinţă.

”V-aş ruga, domnule ministru al Transporturilor, dincolo de tot ceea ce înseană această gestiune a situaţiilor de urgenţă. Există o birocraţie pe care nu o înţeleg în Ministerul Transporturilor: atâta timp cât sunt gata 16 km de autostradă şi stăm şi ne uităm la ei şi nu putem să-i recepţionăm v-aş ruga în cel mai scurt timp să-mi prezentaţi măsurile astfel încât să folosim aceşti kilometri”, i-a cerut Grindeanu ministrului Transporturilor, Alexandru Cuc, potrivit news.ro.

Lotul nu este încă deschis circulaţiei din cauza neprimirii vizei pentru recepţia terminării lucrărilor şi există riscul ca el să nu fie inaugurat nici în 2017.

Potrivit CNAIR, refuzul acordării acestei vize este invocat de faptul că „dispoziţiile legale, aşa cum sunt prevăzute de Legea 10/1995, recent modificată şi republicată în septembrie 2016, nu fac referire în mod expres la recepţionarea parţială, ci doar asupra unor lucrări prevăzute într-un contract”.

Fostul consilier al premierului Dacian Cioloş pentru infrastructură, Cătălin Drulă, în prezent deputat USR, a scris, într-o postare pe Facebook, că legislaţia permite CNAIR să recepţioneze parţial această lucrare.

”Ca să facem o comparaţie, dacă contractul ar fi pentru construirea a 3 case, dintre care una e gata la cheie cu tot cu finisaje şi 2 case sunt la stadiul de fundaţie, CNAIR se întreabă dacă mă pot muta în casa care e gata sau trebuie să mai aşteptăm 2 ani să fie gata şi celelalte două, timp în care casa terminată stă goală”, a scris Drulă.