Home » Știri » Locurile de pe Pământ unde natura este gata să te ucidă

Locurile de pe Pământ unde natura este gata să te ucidă

Sebastian Rotaru / 03.02.2017, 11:30
Locurile de pe Pământ unde natura este gata să te ucidă

Pe Pământ este plin de pericole: de la vulcani, la inundații și furtuni, orice este fatal. Dar oare unde are șanse mai mari un om să își piardă viața?

Fiecare om a fost prins, măcar o dată, în capriciile vremii. Fie ne-a prins o furtună, fie soarele ne-a ars pielea prea tare. Totuși, există pe planeta noastră cazuri în care Mama Natură parcă își dorește să ne ucidă, anunță BBC Earth.

Apa reprezintă unul dintre cei mai mari inamici ai noștri, deoarece suntem destul de prost adaptați la un mediu acvatic. În ciuda faptului că știm să conducem o barcă, Organizația Maritimă Intenațională a raportat că 1.051 de oameni și-au pierdut viața pe mare, în 2012, cu toate că doar o mică parte dintre aceste decese au fost datorate valurilor mari.

Strâmtoarea Saltstraumen din Norvegia a câștigat reputația de apă cu cei mai puternici curenți de pe Pământ. Aceasta a fost studiată, iar acum se poate traversa în bărci gonflabile, dar doar dacă ai lângă tine un căpitan cu cunoștințe vaste. Insulele Maldive și un grup de insule din Oceanul Pacific au fost, de asemenea, numite „ostroavele efemere”, deoarece apele de acolo sunt foarte periculoase, iar principala cauză este schimbarea continuă a climei.

Tsunamiul, un alt factor decisiv pentru om, reprezintă o acumulare de apă care se deplasează brusc, provocând valuri uriașe și având consecințe devastatoare. 71% dintre tsunamiuri, potrivit Serviciului Național de Meteorologie, au loc în Oceanul Pacific.

Inundațiile sunt și ele un pericol greu de evitat. Miliarde de oameni trăiesc și acum în zonele inundabile de lângă râurile din China. Acestea reprezintă o îngrijorare tot mai mare pentru oameni, deoarece modelele climatice se schimbă de la o zi la alta.

Aerul este primordial, dar este și ucigaș. Un număr de câteva „lacuri ucigașe” a fost descoperit în Africa, dar nu apa este problema aici. Lacul Nyos din Camerun și lacul Kivu, aflat la granița Republicii Congo cu Rwanda, ascund un pericol invizibil. Aceste lacuri se află pe zone cu activitate vulcanică, unde dioxidul de carbon iese din pământ.

În timpul unei „erupții limnice”, CO2 izbucnește de pe fundul lacului și formează un nor. Deoarece gazul este mai greu decât aerul, acesta coboară, împingând oxigenul departe și sufocând orice formă de viață din zonă. După erupția din 1980, acesta a ucis peste 1.700 de oameni și 3.500 de animale din Camerun,

Și lacul Kivu are pe cap un potențial dezastru, unde gazul metan se scurge din pământ. Aici, totuși, gazul metan ar putea fi folosit pentru a crea energie electrică pentru milioane de oameni. Problema acestor două zone este că dioxidul de carbon și metanul pot fi purtate de vânturi oriunde, ceea ce pune în pericol nu doar viața celor care trăiesc în zonă.

Pământul este locul unde se găsesc cele mai multe destinații fatale, caracterizate de activitatea tectonică. Scoarța terestră este alcătuită din plăci care se află în mișcare, iar în cazul în care acestea se deplasează una înspre cealaltă, energia potențială crește. Când această energie este eliberată, pământul se fisurează și un val seismic este eliberat, agitând suprafața pământului prn cutremure violente. Cel mai mare și devastator cutremur a avut loc în 1556 în Shaanxi, China, cu 80.000 de decese. Dar aici este intereseant faptul că un cutremur poate provoca un tsunami, iar, cum am spus mai sus, și apa este un inamic pentru om. În combinație, apa și pământul pot distruge totul.

Falia San Andreas, după care s-a realizat și un film, unde placa tectonică a Pacificului alunceă pe lânga placa Americii de Nord și trece prin California, este una dintre cele mai faimoase margini de platou.

Potrivit Atlasului de Riscuri Naturle, opt dintre cele zece orașe fatale din lume, unde au loc cele mai multe dezastre naturale, se află în Filipine.

Focul, pe cealaltă parte a monedei tectonice este, de fapt, un vulcan activ. În cazul în care plăcile tectonice se îndepărtează una de cealaltă, magma fierbinte de sub suprafața pământului va ieși până va umple golul. Potrivit datelor, peste 200.000 de oameni au murit, în ultimii 400 de ani, din cauza erupțiilor vulcanice.

Descris ca fiind „cel mai dur loc de pe Pământ”, depresiunea Danakil din Etiopia este punctul de întâlnire a trei plăci tectonice, zona cu cea mai mare activitate vulcanică din lume. În majoritatea anului, temperatura se încadrează în jurul valorii de 34.4 grade Celsius, făcându-l și unul dintre cele mai calde locuri de pe Pământ.

Cu ploi puține și un peisaj predominat de erupții vulcanice, câmpurile hidrotermale și cele de sare fac supraviețuirea imposibilă acolo. Oamenii de acolo numesc acel pământ „acasă”. Este dovedit că aomenii au obiceiul de a-și crea un habitat în zonele geografice instabile, iar aici intră și munții care erup lavă. Cel mai bun exemplu este orașul antic italian Pomepi, îngropat de lavă după erupția Vulcanului Vezuviu. Și în prezent, orașul Napoli este la mai puțin de 6 mile de Vezuviu, iar Mexico City se află la 43 de mile de Popocatepetl.