Mihai Jurca: Guvernul va stabili un plan pentru reconstrucția Ucrainei până la sfârșitul lunii

de:
13 05. 2026, 12:15

Guvernul a elaborat un plan de măsuri destinat sprijinirii procesului de reconstrucție a Ucrainei, urmând ca acesta să fie finalizat până la sfârșitul lunii, a anunțat marți șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca.

Acesta a fost prezent la panelul „Provocări și oportunități în reconstrucția Ucrainei: Rolul României în acest proiect strategic”, organizat în cadrul evenimentului „Black Sea and Balkans Security Forum”, desfășurat de New Strategy Center sub înaltul patronaj al președintelui României.

Citește și: Președinta Delcy Rodriguez: Venezuela nu a luat niciodată în calcul să devină al 51-lea stat american

„Există o serie de provocări pe care le avem, cu care ne confruntăm, cu toate acestea noi trebuie să răspundem tuturor provocărilor. Reconstrucția Ucrainei reprezintă un subiect critic pentru noi și sper ca, până la sfârșitul acestei luni, să avem un plan clar. Am avut discuții la nivel de industrie și cu alte instituții publice și am stabilit un plan de acțiune ca să putem sprijini reconstrucția Ucraina și să putem fi implicați în acest proces. E un lucru pe care-l vom face până la sfârșitul lunii mai și el se bazează pe niște principii foarte simple”, a declarat Mihai Jurca, potrivit traducerii oferite de organizatori.

Oficialul a evidențiat rolul Guvernului de a facilita crearea condițiilor necesare pentru dezvoltarea mediului de afaceri și a companiilor.

„Reconstrucția Ucrainei nu este un subiect diferit. Unul dintre rolurile noastre cheie constă în a crea contextul, infrastructura, ca să putem profita de apropierea noastră față de Ucraina, de granița mare pe care o avem cu această țară și să fim un adevărat mecanism de sprijin și un punct de intrare pentru faza de reconstrucție. Facem acest lucru chiar acum, am sprijinit Ucraina și vom continua să o sprijinim”, a transmis Jurca.

De asemenea, acesta a subliniat importanța asigurării infrastructurii adecvate pentru ca firmele românești, cele internaționale și instituțiile implicate să poată participa la procesul de reconstrucție.

„Avem nevoie de căi de acces, avem nevoie să redefinim sistemele de control la frontieră și infrastructura aferentă ca să avem căi de trecere sigure pentru bunuri, pentru materiale”, a explicat Mihai Jurca.

În plus, a arătat că Executivul trebuie să joace un rol activ în coordonarea colaborării cu industria și cu partenerii din guvernul ucrainean, pentru a sprijini companiile și a oferi un cadru clar de operare în acest context.

„Am făcut un sondaj rapid în rândul unora dintre marile companii și nu există prea multe cunoștințe despre cum pot companiile să activeze în Ucraina. Și acesta este un alt domeniu critic pe care trebuie să-l acoperim. Și, ultima parte constă în crearea unui mediu în România care să sprijine acest demers. Dacă ne uităm la zonele de nord-est, nord-vest și sud-est ale României vor exista hub-uri majore pentru mecanisme de aprovizionare și lanțuri de aprovizionare și acolo trebuie să creăm o infrastructură nu doar pentru a sprijini faza de reconstrucție, ci și pentru a dezvolta acele regiuni”, a declarat Jurca.