Home » Știri » Ministrul propus al Fondurilor Europene, Mihaela Toader, avizată favorbail în comisiile reunite

Ministrul propus al Fondurilor Europene, Mihaela Toader, avizată favorbail în comisiile reunite

Sebastian Rotaru / 04.01.2017, 10:09
Ministrul propus al Fondurilor Europene, Mihaela Toader, avizată favorbail în comisiile reunite

Mihaela Toader, propus ministru delegat pentru Fonduri Europene, a primit miercuri aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

Mihaela Toader a declarat că are obictive simple şi puţine pentru ministerul pe care urmează să îl conducă, printre care atingerea unei rate de absorbţie a fondurilor europene de 72,5% până în 2020, potrivit news.ro.

”În ceea ce priveşte obiectivele mele la Ministerul Fondurilor Europene, ele sunt destul de simple şi puţine. Simple de înţeles, nu neapărat de realizat. Ne-am stabilit în programul de guvernare să ajungem la un grad de absorbţie de 72,5% la sfârşitul anului 2020 şi 100% la sfârşitul exerciţiului financiar, în 2023 (…) Pentru a putea realiza acest obiectiv avem câteva măsuri care trebuie luate urgent, în prima jumătate a anului 2017: lansarea call-urilor gradual, acolo unde ele sunt pregătite (…) Este imperios necesar să ne punem la punct sistemul de evaluare şi selecţie a proiectelor (…) Nu putem uita despre acreditarea autorităţilor de management, este un pas extrem de important”, a declarat Mihaela Toader în faţa comisiilor parlamentare.

Toader a mai spus că absorbţia fondurilor europene este un obiectiv naţional, care trebuie să fie dincolo de discuţii politice, de neînţelegeri şi de diferenţe de abordare.

”Avem nevoie cu toţii nu doar de cele 32 de miliarde de care facem vorbire când vorbim de fondurile europene structurale şi de investiţii, dar avem nevoie de suflul pe care aceste fonduri şi modul în care aceste fonduri ne pot schimba nouă mentalitatea şi reformele pe care le putem implementa”, a mai spus ea.

Mihaela Toader a primit aviz pozitiv din partea comisiilor, cu 18 voturi ”pentru” şi opt voturi ”împotrivă”. Deputaţii şi senatorii PNL, USR şi PMP au votat împotriva avizării Mihaelei Toader.

A fost consilier pentru afaceri europene în cadrul Secretariatului General al Guvernului 2003 – 2008 și director al Direcției de Politici Publice din cadrul aceleiași instituții 2008 – 2013.

În martie 2013, a devenit director la Unitatea de Analiză, Programare și Evaluare în cadrul Ministerului Fondurilor Europene.