Home » Știri » Pensii 2021. Anunțul făcut de președintele Casei Naționale de Pensii. Ce se întâmplă de fapt după recalculare

Pensii 2021. Anunțul făcut de președintele Casei Naționale de Pensii. Ce se întâmplă de fapt după recalculare

Alexandru Cazacu / 23.03.2021, 15:26
Pensii 2021. Anunțul făcut de președintele Casei Naționale de Pensii. Ce se întâmplă de fapt după recalculare

Vești bune pentru pensionarii români. Se pare că cel puțin jumătate din pensii se vor majora după recalculare, a anunțat președintele Casei Naționale de Pensii din România, Daniel Baciu, în cadrul unui interviu pentru Antena 3.

Pensii 2021. Anunțul făcut de președintele Casei Naționale de Pensii

Potrivit lui Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, în România există pensii care ar putea crește după recalculare, chiar și cu câteva sute de lei. De asemenea, Daniel Baciu susține că se încearcă corectarea unor inechități, în așa fel încât să se țină cont doar de contributivitate.

„Fiecare beneficiar în funcție de numărul de puncte, indiferent de perioada în care va ieșit la pensie, să aibă aceeași pensie. Aşa era legislația în perioada respectivă și noi aceste inechități încercăm să le corectăm să se țină cont numai de contributivitate.

La același număr de puncte există diferențe și de sute de lei, de milioane în bani vechi, de 200-300 de lei, iar în momentul când vom aplica aceeași formulă prevăzută de lege, aceste pensii se vor netezi și vor ajunge oarecum la același cuantum, ce cu cuantumul mic să îl ajungă pe cel cu cuantumul mare”, a declarat Daniel Baciu, pentru Antena 3.

Câte pensii ar trebui să fie majorate în România după noua lege a pensiilor

Potrivit președintelui CNPP, autoritățile fac simulări, iar recalculările sunt făcute pentru ca pensiile să crească. Daniel Baciu susține că cel puțin jumătate din pensiile aflate acum în plată ar trebui să crească, după ce intră în vigoare noua lege a pensiilor.

”Avem tot felul de simulări. Evident, facem această recalculare ca pensiile să crească. Estimăm ca cel puțin jumătate din cuantumul pensiilor aflate în plată, cel puțin jumătate să crească”, a adăugat Daniel Baciu.

Ce se întâmplă cu pensiile după recalculare
Ce se întâmplă cu pensiile după recalculare

Întrebat dacă românii vor putea primi pensiile mărite în 2024, Daniel Baciu a spus că în cazul în care lucrurile merg bine și noua lege a pensiilor va intra în vigoare, nu vede niciun motiv pentru care nu se va putea face acest lucru. Cu toate acestea, președintele CNPP susține că încă sunt multe lucruri care nu se cunosc deocamdată.

”Noi nu tragem de timp, vrem să recuperăm timpul pierdut din 2019 când trebuia făcută această operațiune. În momentul de faţă dacă lucrurile merg bine și vom reuși să ieșim cu noul act normativ nu văd de ce nu am putea să aplicăm. Dar vă spun, sunt multe lucruri necunoscute la mijloc”, a mai spus Baciu.

Raluca Turcan, despre pensiile românilor n 2021

În urmă cu aproximativ o lună de zile, ministrul Muncii susținea că bugetul de pensii a primit o subvenție de 18 miliarde de lei de la bugetul de stat, pentru acoperirea plății pensiilor.

”Avem aproximativ 18 miliarde de lei subvenție de la bugetul de stat la bugetul de pensii. Această subvenție întărește faptul că, în momentul de faţă, inclusiv majorarea cu 14% pe care Guvernul anterior a realizat-o la 1 septembrie are nevoie de finanțare suplimentară. Deci, practic, bugetul de pensii din bugetul asigurărilor sociale de stat asigură plata pensiilor majorate cu 14% cu subvenție de 18 miliarde de lei de la bugetul de stat.