Home » Știri » PNL a cerut demisia Avocatului Poporului: demisia sa este un minim act de reparaţie morală

PNL a cerut demisia Avocatului Poporului: demisia sa este un minim act de reparaţie morală

Sebastian Rotaru / 06.01.2017, 14:22
PNL a cerut demisia Avocatului Poporului: demisia sa este un minim act de reparaţie morală

PNL îi cere demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, după ce el a atacat la CCR Legea 90/2001 care nu permite persoanelor condamnate să facă parte din Guvern.

Aceștia îl acuză pe Avocatul Poporului că a devenit apărătorul „unor interese private ale unui politician condamnat”, şi spun că majoritatea PSD-ALDE are ca scop „ocuparea statului”, potrivit news.ro.

„PNL cere demisia lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului, care a abandonat rolul, misiunea şi atribuţiile instituţiei pe care o conduce şi probează, nu pentru prima oară, lipsa profesionalismului necesar demnităţii pe care ratează să o reprezinte cu onoare şi ştiinţă de carte”, spune prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, într-un comunicat de presă.

El se declară „încrezător” că judecătorii Curţii Constituţionale vor respecta legea şi vor respinge contestaţia Avocatului Poporului.

[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]

„Demisia sa este un minim act de reparaţie morală pentru interesele publice, după care dl Ciorbea poate deveni avocat cu simbrie al dlui Dragnea”, mai spune Predoiu.

Un mesaj similar i-a transmis şi prim-vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi.

„Aşa cum este acum, legat la sediul PSD, Avocatul Poporului nu mai are nicio logică instituţională, în afară de a-i asigura o funcţie călduţă dlui Ciorbea care să-şi servească în continuare şeful – pe Liviu Dragnea. Este cazul ca dnul Ciorbea să-şi depună mandatul, pentru că nu reprezintă instituţia în fruntea căruia se află, ci tocmai contrariul rolului pe care trebuie să-l aibă Avocatul Poporului”, spune Buşoi, într-un comunicat de presă.