Home » Știri » Președintele Iohannis va vizita centrala nucleară de la Cernavodă

Președintele Iohannis va vizita centrala nucleară de la Cernavodă

George Stanciu / 14.10.2016, 14:04
Președintele Iohannis va vizita centrala nucleară de la Cernavodă

Preşedintele Klaus Iohannis se va deplasa, marţi, într-o vizită oficială la centrala nucleară de la Cernavodă, vizita fiind efectuată în cadrul aniversării a 20 de ani de la deschiderea primului reactor. Anunțul a fost făcut de Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, în cadrul unei conferințe de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Preşedintele va merge, marţi, într-o vizită la Cernavodă, la centrala nucleară, unde va face un tur al obiectivului strategic și va purta discuții cu angajații centralei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui, întâlnirea dintre Iohannis și angajații de la centrala nucleară apare în contextul în care este preocuparea cu privire la industria nucleară şi sistemul naţional energetic devine din ce în ce mai importantă.

”Centrala nucleară de la Cernavodă împlineşte 20 de ani de la deschiderea primului reactor, iar la sfârşitul anului trecut, a primit un certificat de excelenţă, care subliniază excelenţa în securitate nucleară, în operaţiuni şi producţie”, a transmis Mădălina Dobrovolschi.

Ea a mai adăugat că industria nucleară reprezintă un subiect extrem de important și strategic, aflat pe masa Consiliului Suprem de Apărare a Țării şi a afirmat că, la nivelul Guvernului, a fost înființat un grup de lucru interdepartamental ce vizează probleme de securitate energetică regională, afirmă news.ro.

”În cadrul acestui grup de lucru, Administraţia Prezidenţială are o activitatea intensă, tocmai pentru a se găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă acest sector”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al preşedintelui.

Dobrovolschi a concluzionat că, în prezent, centrala nuclearelectrică se află în primele cinci centrale nucleare din lume.

Sursă imagine: www.zf.ro