Home » Știri » PSD depune în Camera Deputaților moțiune simplă împotriva ministrului Justiției

PSD depune în Camera Deputaților moțiune simplă împotriva ministrului Justiției

George Stanciu / 10.10.2016, 15:41
PSD depune în Camera Deputaților moțiune simplă împotriva ministrului Justiției

Liviu Dragnea, președintele PSD, a anunțat că partidul va depune luni, o moțiune simplă la Camera Deputaților, îndreptată împotriva ministrului Justiției, Raluca Prună. Titlul acestei moțiuni va avea titlul ”Şi minciuna poate să ucidă”, și este a doua moțiune care o vizează pe Prună. 

”Se depune astăzi. Textul moţiunii e deja redactat şi va fi depus astăzi. Sunt toate şansele ca mâine (marţi – n.r.) să se dezbată şi tot mâine să se voteze în plen”,  a transmis Dragnea. Acesta mai spune că ”îşi recunoaşte vina” că prima moțiune nu a fost votată de parlamentarii Partidului Social Democrat.

”Motivele expuse atunci nu ne-au convins pe noi că era cazul a se depune o moțiune simplă împotriva ministrului Justiţiei”, a mai afirmat președintele PSD.

”Declaraţiile publice pe care le-a făcut doamna ministru al Justiţiei nouă ni se par foarte grave. Nu cred că va ţine seama domnul prim-ministru. Doamna ministru are posibilitatea (…) să poată să explice ce a vrut să spună. (…) Eu nu am conversaţii uzuale cu doamna Prună şi nici nu avem o comunicare. Sincer, nici nu ţin să comunic cu doamna Prună”, adaugă Liviu Dragnea.

Liderul PSD spune că este nemulţumit de mai mulţi miniştri din Guvernul Cioloş, dar că social-democraţii nu vor mai depune o altă moțiune simplă în viitor, relatează news.ro.

”Din câte ştiu eu, domnul Grigorescu chiar a avut această intenţie (să demisioneze din Guvern – n.r.), joia trecută. Se pare că nu i-a fost acceptată demisia. Ce am auzit, nu fac parte din Guvern. E foarte greu să găseşti pe cineva acum care să vină într-un Guvern atât de performant pentru două luni. Se adună foarte multe lucruri. (…) Domnul ministru Grigorescu are probleme în ceea ce priveşte declaraţia de avere şi înţeleg că a şi început o anchetă de la ANI”, spune președintele PSD, întrebat despre situația în care se găsește Ministrul Energiei, Vlad Grigorescu.

 

Proiectul de moțiune simplă nu a fost depus până la ora redactării acestui articol, transmite secretarul Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a afirmat, joi, în ședința Consiliului Superior al Magistraturi (CSM), că a mințit la CEDO atunci când a discutat despre alocarea unui buget de câte 150 de milioane de euro pentru şapte închisori din România.

„Ştiţi cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus şi am minţit la CEDO – şi spun bine minţit la CEDO – că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român… Deci, eu am minţit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că în realitate în buget noi nu aveam aceşti bani”, a transmis Raluca Prună în şedinţa CSM.

În data de 6 aprilie, în plenul Camerei Deputaţilor a fost respinsă o moțiune simplă pe Justiţie, iniţiată de ALDE şi susținută de 53 de deputați. Membrii PSD au decis atunci să ia parte la ședință pentru ca cvorumul să fie asigurat, dar nu au votat moțiunea.

Sursă imagine: epochtimes-romania.com