Home » Știri » Un teoretician conspiraționist a anunțat sfârșitul lumii, luna viitoare

Un teoretician conspiraționist a anunțat sfârșitul lumii, luna viitoare

Sebastian Rotaru / 27.01.2017, 10:14
Un teoretician conspiraționist a anunțat sfârșitul lumii, luna viitoare

Anul trecut, NASA a detectat un obiect care ar putea fi o cometă sau un asteroid și care se îndreaptă direct spre Pământ.

Agenția spațială a spus că obiectul misterios va trece în siguranță pe lângă planeta nostră, la o distanță de aproximativ 51 de milioane kilometri, pe 25 februarie, scrie dailymail.co.uk.

Ei bine, dar teoriile conspriaționiste au apărut și ele. Un astronom autoproclamat vine cu propria teorie, care spune că, pe data de 16 februarie, asteroidul se va izbi de Pământ și va produce tsunamiuri uriașe.

Obiectul, descoperit anul trecut, este numit 2016 WF9, iar în decursul a 4,9 ani, acesta a trecut pe sub centura principală de asteroizi și prin orbita lui Marte, iar apoi va ajunge în orbita Pământului.

Obiectul, care este o combinație neclară între un asteroid și o cometă, a fost descoperit în misiunea NEOWISE a celor de la NASA. Autoproclamatul astronom rus, doctorul Dyomin Damir Zakharovich, a spus că acesta vine direct spre Pământ.

„Obiectul pe care ei îl numesc WF9, a trecut, în luna octombrie, de sistemul Nibiru, când sistemul a început să se învârtă în direcția opusă acelor de ceasornic, în jurul soarelui. NASA știa încă de atunci că acesta va lovi Pământul, dar au spus-o doar acum”, a spus doctorul.

Totuși, NASA îl contrazice și nu crede că obiectul va lovi Pământul, ci sugerează că doar va trece aproape de Terra – 51 de miliaone de kilometri.

„Traiectoria lui 2016 WF9 este foarte bine cunoscută, iar obiectul nu este o amenințare pentru Pământ în viitorul apropiat”, au răspuns cei de la NASA.

NASA a mai spus că obiectul este relativ mare, având 0,5 – 1 kilometru diametru. Obictul pare să reflecte o cometă și orbita sa, dar norul de praf și gaze nu pare să îl facă să fie o cometă.

Dr Zakharovich a spus că obiectul, fie el cometă sau asteroid, este originar din  Nibiru.

Teoreticenii conspiraționiști cred că planeta Nibiru este setată și se află pe puncul de a lovi planeta noastră, în luna octombrie, după ce a fost condusă de atracția gravitațională a unei „stele binare”, înrudită cu Soarele, dar pentru care nu există nicio dovadă.

Nibiru mai este cunoscută și sub denumirea de Planeta X și, ipotetic, planeta care se află la marginea Sistemului Solar. Planeta Nibiru nu este același luru cu Planeta Nouă (9), chiar dacă uneori aceasta apare prezentată așa.

Planeta X este un nume dat, anul trecut, de către astronomii din Caltech.