Home » Știri » Sistemul de bike-sharing i’velo a fost relansat în București. Peste 450 de biciclete clasice și electrice

Sistemul de bike-sharing i’velo a fost relansat în București. Peste 450 de biciclete clasice și electrice

Paul Vlad / 01.04.2026, 09:00
Sistemul de bike-sharing i’velo a fost relansat în București. Peste 450 de biciclete clasice și electrice

Sistemul de bike-sharing i’velo a fost repus în funcțiune în București, punând la dispoziție peste 450 de biciclete, atât clasice, cât și electrice, alături de o rețea formată din 26 de stații fizice și peste 60 de stații virtuale.

Noua etapă include și o componentă publică gratuită: stațiile fizice pot fi utilizate și pentru parcarea bicicletelor personale, fiind dotate cu supraveghere video permanentă și măsuri sporite de securitate, potrivit proprietarilor.

Citește și: Daniel Băluță: România se prăbușește cu Ilie Bolojan prim-ministru

Structura tarifară prevede o taxă de deblocare de 5 lei. Utilizatorii beneficiază de primele 15 minute gratuite pentru bicicletele clasice și 5 minute pentru cele electrice, ulterior tariful fiind de 0,33 lei pe minut pentru bicicletele standard și 0,66 lei pe minut pentru cele electrice. Există și opțiunea unui abonament anual în valoare de 365 de lei, echivalentul unui leu pe zi.

În aceste condiții, o deplasare de 10–20 de minute costă între 5 și 10 lei, apropiindu-se de tarifele transportului public, în timp ce o utilizare de 30–60 de minute ajunge la 15–25 de lei. În cazul bicicletelor electrice, costurile pot crește până la 20–40 de lei pe oră, depășind prețul transportului public.

Stațiile sunt distribuite în diverse puncte ale orașului, inclusiv în parcuri, zone centrale și în apropierea unor noduri de transport, precum Herăstrău, Tineretului, Piața Victoriei, Piața Universității, Politehnica sau Drumul Taberei.

Relansarea are loc într-un context în care infrastructura dedicată bicicletelor din Capitală este încă redusă. Conform datelor din Masterplanul velo, Bucureștiul dispune de 25,38 km de piste funcționale, în timp ce alți 30,92 km nu respectă standardele minime și necesită intervenții. În lipsa unor piste adecvate, bicicliștii sunt nevoiți să circule pe carosabil, alături de autoturisme.

Documentul strategic adoptat în 2025 prevede extinderea rețelei la peste 560 km până în 2035, dintre care aproximativ 150 km ar urma să fie realizați până în 2030, iar restul până în 2035. Planul propune dezvoltarea unei rețele organizate pe axe radiale și concentrice, incluzând trasee majore precum Splaiul Independenței – Splaiul Unirii și conexiuni între cartiere și zone importante.

Aplicarea acestui plan depinde însă de colaborarea între instituții, după cum a subliniat primarul general, Ciprian Ciucu, aflat de trei luni în funcție. Documentul stabilește ca obligativitate includerea pistelor de biciclete în proiectele de modernizare a străzilor din București.

„Masterplanul se poate aplica. Fără configurări de tramă stradală sunt anumite străzi care sunt la nivel de sector, sunt alte străzi care sunt la Primăria Municipiului București. Deci este foarte importantă colaborarea cu primăriile de sector, indiferent dacă ne place unii de alții sau nu, dacă sunt la alte partide. Din păcate, trebuie să colaborăm pentru bucureșteni”, a declarat recent, într-o conferință de presă, primarul general.

Masterplanul Velo este conceput ca un cadru strategic pentru dezvoltarea mobilității urbane, având ca obiectiv conectarea cartierelor și integrarea transportului pe bicicletă cu cel public, inclusiv prin legături cu stațiile de metrou și amenajarea de spații pentru parcarea bicicletelor.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128