Home » Știri » Sistemul de rețete electronice s-a blocat. CNAS: Probleme tehnice care se rezolvă greu

Sistemul de rețete electronice s-a blocat. CNAS: Probleme tehnice care se rezolvă greu

Octavian Palade / 04.11.2016, 15:16
Sistemul de rețete electronice s-a blocat. CNAS: Probleme tehnice care se rezolvă greu

Sistemul de rețete electronice al CNAS s-a blocat vineri, fiind operațional doar în proporție de 40%.

Sistemul de rețete electronice s-a blocat în cursul zilei de vineri, președintele CNAS, Radu Ţibichi, precizând că sunt probleme tehnice care se rezolvă greu în lipsa unui contract de mentenanţă, potrivit news.ro.

În cazul în care problemele la Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) nu vor fi remediate în cel mai scurt timp, șeful CNAS dă asigurări că va emite un ordin prin care va recunoaşte serviciile efectuate în intervalul în care sistemul nu a funcţionat.

„Nu s-a blocat cardul, ci Sistemul Informatic Unic Integrat, adică reţeta electronică şi raportarea. Sistemul este operaţional în pondere de 40 la sută. Dar, din păcate, sunt probleme tehnice care se rezolvă greu fără mentenanţă”, a menționat Radu Ţibichi.

El a precizat că, dacă problemele tehnice nu vor fi remediate în trei zile, va fi emis un ordin al preşedintelui CNAS prin care vor fi recunoscute serviciile efectuate în intervalul în care sistemul nu a funcţionat.

Sistemul cardului de sănătate a fost blocat, ultima oară, pe 1 noiembrie, acesta redevenind funcţional pe 2 noiembrie.

„Sistemul informatic al cardului naţional de asigurări de sănătate este în stare de funcţionare, începând cu data de 2 noiembrie 2016, orele 19.00, iar în continuare se efectuează operaţiuni tehnice de monitorizare şi consolidare a acestuia”, transmitea miercuri CNAS.

În toată perioada în care sistemul a fost nefuncţional, serviciile medicale şi farmaceutice au funcţionat în regim off-line.

„După avaria de 72 de ore, în intervalul 10-13 octombrie, mare parte din probleme au fost rezolvate, dar mai sunt anumite probleme care apar. De aceea, până la termenul de raportare a activităţii lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS (Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate – n.r.), voi emite un  ordin, care va recunoaşte serviciile efectuate în acest interval”, a spus preşedintele CNAS.

„Până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă, respectiv se eliberează în regim off-line”, a mai menționat Ţibichi.

Ca urmare a măsurilor aprobate pe 26 octombrie de uvern CNAS constată şi comunică, prin publicarea pe site-ul propriu, întreruperile în funcţionarea PIAS.

Sistemul de reţete electronice funcţionează și offline

În astfel de situaţii, serviciile şi dispozitivele medicale, inclusiv cele din cadrul programelor naţionale de sănătate curative, se acordă offline.

Sistemul de rețete electronice ar putea funcșiona, așadar, și în regim offline.

Totodată, farmaciile eliberează în sistem offline medicamentele din prescripţiile medicale online şi offline. Anterior, medicamentele puteau fi furnizate de farmacii doar în regim online.

Potrivit acestor modificări, şeful CNAS emite ordin, până la termenul de raportare a activităţii lunare prevăzut în contract, pentru ziua/zilele în care sunt constatate întreruperi în funcţionarea sistemului cardului de săsnătate.