Home » Știri » Știri externe » Donald Trump anunță moartea lui Ali Khamenei. Teheranul a confirmat „martiriul” ayatollahului

Donald Trump anunță moartea lui Ali Khamenei. Teheranul a confirmat „martiriul” ayatollahului

Redactia Redactia / 01.03.2026, 07:48
Donald Trump anunță moartea lui Ali Khamenei. Teheranul a confirmat „martiriul” ayatollahului

Donald Trump a anunțat că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, ar fi fost ucis în urma unor atacuri comune americano-israeliene.

Într-o postare pe platforma Truth Social, Donald Trump l-a descris pe Khamenei drept „unul dintre cei mai răi oameni din istorie” și a afirmat că acesta „nu a reușit să evite serviciile de informații și sistemele sofisticate de urmărire ale Statelor Unite”.

Președintele american a susținut că SUA au colaborat „îndeaproape” cu Israelul și că „nu a existat nimic ce el sau ceilalți lideri uciși împreună cu el ar fi putut face” pentru a evita atacul.

Citeşte şi: Reza Pahlavi, fiul fostului şah iranian, îi cere lui Donald Trump ca armata să protejeze viețile civililor

Presa iraniană confirmă, 40 de zile de doliu naţional

Ulterior, mai multe instituții media de stat din Iran au relatat că liderul suprem „a ajuns la martiriu”. Postul public IRIB a transmis că ayatollahul și-ar fi „sacrificat viața pentru a ridica Iranul”, iar agenția Mehr a publicat un mesaj similar.

Agenția Fars a anunțat că autoritățile de la Teheran au declarat 40 de zile de doliu național, precum și șapte zile de sărbătoare legală.

Cu toate acestea, oficiali iranieni au negat informația privind moartea liderului suprem, generând confuzie la nivel internațional. Știrea a fost preluată și de agenția Reuters, precum și de guvernul israelian, însă situația rămâne neclară.

Atacurile ar urma să continue

În declarații pentru NBC News, Trump a afirmat că „o mare parte” din conducerea iraniană ar fi fost eliminată în urma bombardamentelor.

„O mare parte, da. Nu știm totul încă, dar a fost un atac foarte puternic”, a spus liderul de la Casa Albă.

Aceta a precizat că loviturile vor continua „atâta timp cât vrem” și a subliniat, într-o formulare scrisă cu majuscule pe rețeaua sa socială, că bombardamentele vor dura „atât timp cât este necesar pentru a atinge obiectivul de PACE ÎN ÎNTREG ORIENTUL MIJLOCIU ȘI ÎN ÎNTREAGA LUME”.

Întrebat cine ar putea prelua conducerea Iranului în cazul confirmării decesului lui Khamenei, Donald Trump nu a oferit un răspuns clar.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128