Franța își bagă la închisoare un fost președinte
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat joi la cinci ani de închisoare pentru că „a permis apropiaților săi” să se adreseze Libiei conduse de Muammar Gaddafi pentru a obține finanțare ilegală pentru victorioasa sa campanie prezidențială din 2007, el urmând să fie în curând închis, o premieră în Franța, informează AFP.
Chiar dacă va face apel, cel de-al șaselea președinte al celei de-a Cincea Republici Franceze (2007-2012), acum în vârstă de 70 de ani, va fi citat în decurs de o lună de către Parchet, care îl va informa cu privire la data încarcerării sale.
Sarkozy a denunțat o decizie ‘de extremă gravitate pentru statul de drept’, pe care o va ataca în apel.
„Ura nu are limite”, a declarat fostul președinte după citirea verdictului. „Dacă vor neapărat să dorm în închisoare, voi dormi în închisoare. Dar cu capul sus, sunt nevinovat”, a adăugat Sarkozy.