Iranul nu redeschide Strâmtoarea Ormuz dacă SUA mențin blocada
Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că Strâmtoarea Ormuz nu va fi deschisă atât timp cât blocada impusă de SUA asupra porturilor iraniene rămâne în vigoare, considerând această măsură o încălcare a armistițiului dintre cele două state, potrivit AFP.
„O încetare a focului completă nu are sens decât dacă nu este încălcată printr-o blocadă navală (…) Redeschiderea Strâmtorii Ormuz este imposibilă atât timp cât încetarea focului este în mod fățiș încălcată”, a scris el pe platforma X, după ce președintele american Donald Trump a anunțat marți seară o prelungire unilaterală a armistițiului încheiat pe 8 aprilie.
În contextul conflictului declanșat de SUA și Israel, Iranul a instituit, ca măsură de răspuns, un blocaj de facto asupra Strâmtorii Ormuz și a avertizat că va ataca orice navă asociată cu SUA, Israel sau aliații lor.
Autoritățile iraniene au informat miercuri că au atacat și au oprit ori confiscat trei nave comerciale care au încercat să tranziteze strâmtoarea fără aprobarea lor.
La rândul său, președintele american Donald Trump a decis instituirea unei blocade asupra porturilor iraniene, după ce negocierile desfășurate pe 11 aprilie în Pakistan nu au dus la un rezultat, în condițiile în care este anticipată o nouă rundă de discuții.