Postul de televiziune Russia Today (RT) a transmis luni că Banca britanică NatWest i-a blocat conturile fără să ofere vreo explicație cu privire la decizie.
„Ne-au închis conturile în Marea Britanie. Toate conturile. «Decizia nu face obiectul unei revizuiri». Lăudată fie libertatea de exprimare!”, a scris pe Twitter Margarita Simonyan, redactor al postului de televiziune finanțat de guvernul rus,
Postul accentuează faptul că banca a luat această decizie fără să ofere vreun punct de vedere. Întreaga companie Royal Bank of Scotland (RBS) refuză să ofere vreun serviciu RT, precizează postul de televeziune.
Russia Today a dat publicității ceea ce pare să reprezinte o scrisoare trimisă de către NatWest, prin care postul de televiziune rus este informat că „am examinat recent aranjamentele dumneavoastră bancare cu noi şi am ajuns la concluzia că nu vă vom mai oferi aceste facilităţi”.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Banca a afirmat și că decizia este definitivă şi că nu „pregătită să intre în vreun fel de discuţii”, în scrisoarea trimisă filialei Russia Today din Londra. Grupul RBS, care are în portofoliu NatWest, nu a făcut vreun comentariu cu privire la aceste informații, arată news.ro.
Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, a lansat o avertizare duminică, susținând că are de gând să mărească presiunile asupra Rusiei, pentru ca aceștia să stopeze masacrul de la Alep. El a anunțat că Londra dorește să impună sancțiuni regimului lui Bashar al-Assad şi „susţinătorilor lui”.
Postul Russia Today, post controlat de Kremlin, acesta a fost deja sancţionat de Oficiul britanic pentru comunicaţii (Ofcom, autoritatea re reglementare a comunicațiilor) pentru că a difuzat materiale părtinitoare. De asemenea, RT a acuzat BBC că a „înscenat” un atac cu arme chimice în cadrul unui material despre Siria. BBC a depus o plângere la Ofcom și a obținut cîștig de cauză.
Sursă imagine: www.uawire.org