Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, a lansat un avertisment important pentru românii care păstrează economii „la ciorap”. În contextul instabilității economice de după turul al doilea al alegerilor, oficialul BNR a subliniat că țara „s-a jucat cu focul” în ceea ce privește încrederea investitorilor.
„Prioritatea o reprezintă restabilirea încrederii pieţelor de capital. Ea a fost zguduită, nu tulburată. Aici ne-am jucat cu focul, noi ca ţară. Dacă cineva vorbeşte de naţionalizare, doar piaţa de capital ce poate să facă? Să se ducă şi să zică „Am venit să-mi tai capul!”. Bineînţeles că pleacă. Şi au fost ieşiri mari de capital. Restabilirea încrederii este esenţială în condiţiile de pace socială, că nu poţi să o faci numai pe declaraţii”, a declarat Mugur Isărescu.
În același context, guvernatorul BNR a atras atenția asupra dificultăților legate de reducerea deficitului bugetar, subliniind că această ajustare presupune costuri care trebuie împărțite echitabil în societate.
„Distribuţia costurilor acestei ajustări este problema esenţială. Şi asta este o chestiune politică. Politicienii vor stabili acea formulă de a distribui treptat, sustenabil, reducerea cheltuielilor sau creşterea veniturilor, astfel încât să nu accentueze problemele sociale, să nu cadă numai pe o grupare socială sau pe alta. Şi asta este o decizie destul de greu. Şi de aceea nu fac alte comentarii.
Am vorbit în Parlament şi mă repet. Acum sunt mulţi care se repetă, mă repet şi eu. Am spus că există o formulă prin care putem să evităm austeritatea, pentru că acesta a ajuns un cuvânt care sperie. L-am folosit aici cuvântul „treptat strângem cureaua”, un program de dietă, i-am spus, da. Care nu înseamnă neapărat austeritate.
Este exact programul negociat cu Uniunea Europeană, care înseamnă treptat, nu brutal, cam 0,7, maximum un procent de reducere anuală a deficitului public”, a precizat guvernatorul BNR.
Citeşte şi: Anunţ de ultimă oră de la BNR pentru milioane de români. Ce a decis Mugur Isărescu
Mugur Isărescu a adăugat că acest plan este parte din angajamentele asumate de România în fața Uniunii Europene, iar succesul său depinde de menținerea unei creșteri economice de cel puțin 3%. Doar așa se poate evita o reducere bruscă și dureroasă a cheltuielilor publice.
„Să fie sub creşterea economică, pentru asta trebuie să asiguri creştere economică de 3%, astfel ca la nivelul întregii ţări să nu fie austeritate. Să nu mai fie într-adevăr, cuvântul nu-mi place, dar l-aţi folosit dumneavoastră de am obosit, să nu mai fie dezmăţ în ceea ce priveşte cheltuielile, dar nu austeritate”, a încheiat Mugur Isărescu.