Deficitul bugetar s-a redus, după primele trei luni ale anului, la 1,03% din PIB

de:
29 04. 2026, 09:00
SURSA Foto: Facebook

Deficitul bugetar a scăzut semnificativ în primele trei luni ale acestui an, reducându-se la 1,03% din PIB, față de 2,28% din PIB în aceeași perioadă din 2025, conform datelor publicate marți de Ministerul Finanțelor.

„Execuția bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 21,09 miliarde de lei, respectiv 1,03% din PIB, comparativ cu deficitul de 43,66 miliarde de lei (2,28% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025. Această evoluție reprezintă o diminuare de 1,25 puncte procentuale a deficitului bugetar ca pondere în PIB, pe fondul creșterii veniturilor și al controlului cheltuielilor. Rezultatele primului trimestru confirmă angajamentul de consolidare fiscală, reușind o reducere semnificativă a deficitului, concomitent cu menținerea unui ritm ridicat al investițiilor publice, susținut prioritar din fonduri europene”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor, transmis Agerpres.

În primele două luni din 2026, deficitul bugetar se situase la 14,23 miliarde de lei, echivalentul a 0,70% din PIB.

Citește și: Afaceri închise la Praid și șomaj în creștere, după inundația din salină. Domeniile cele mai afectate

Conform Ministerului Finanțelor, veniturile totale au ajuns la 158,76 miliarde de lei în primul trimestru din 2026, înregistrând o creștere de 12,3% față de aceeași perioadă a anului precedent. Ca pondere în PIB, acestea au urcat cu 0,39 puncte procentuale, evoluția fiind susținută în principal de încasările din TVA, impozitul pe salarii și venit, precum și de taxele pe proprietate.

Veniturile nete din TVA au însumat 33,63 miliarde de lei, în creștere cu 17,7%, pe fondul accelerării încasărilor brute (+20,3%), determinată de modificarea cotelor de TVA, în baza Legii nr. 141/2025. În același timp, rambursările de TVA au crescut la 10,71 miliarde de lei, față de 8,29 miliarde de lei în primul trimestru din 2025, contribuind la menținerea lichidității în economie.

Potrivit aceleiași surse, impozitul pe salarii și venit a adus la buget 17,97 miliarde de lei, marcând o creștere de 19%. Evoluția a fost determinată în special de majorarea consistentă a impozitului pe dividende (+53%), dar și de creșterea impozitului pe salarii (+7,6%), influențată de eliminarea facilităților fiscale din domenii precum construcțiile, agricultura, industria alimentară și IT.