Premierul Ilie Bolojan a anunțat că, începând cu 2026, guvernul intenționează să listeze la bursă pachete minoritare din companii strategice de stat, precum Compania Națională Aeroporturi București, Romgaz, CEC și mai mulți furnizori de energie, scrie ziare.com.
Măsura face parte dintr-un nou pachet de reforme pentru reducerea deficitului bugetar și atragerea de investiții. Potrivit lui Ilie Bolojan, listarea companiilor de stat va permite acestora să obțină finanțare suplimentară, să devină mai transparente și să contribuie la dezvoltarea pieței de capital din România.
„Riscul de faliment este într-adevăr foarte mare după ani de deficite mari. Dacă nu intrăm pe o cale stabilă, singurul rezultat posibil este unul foarte rău”, a spus Ilie Bolojan, care a subliniat că următoarele șase luni sunt cruciale și că este hotărât să implementeze reforme amânate de zeci de ani, chiar dacă acestea presupun măsuri de austeritate și costuri politice ridicate.
Citeşte şi: Ilie Bolojan: „Primele companii de stat vor fi listate la bursă în acest an”
Ilie Bolojan a reamintit că procesul de listare durează cel puțin șase luni și implică evaluări complexe, inclusiv în relație cu Fondul Proprietatea, acționar minoritar la mai multe companii. Premierul a confirmat că primele listări vor viza domeniile energiei și transporturilor, iar detaliile vor fi anunțate oficial în această lună.
”Listarea la bursă va începe anul acesta, dar este un proces lung care în cea mai bună variantă durează 6 luni și într-o variantă normală aproximativ un an de zile, pentru că aici nu suntem doar noi acționari, mai este și Fondul Proprietatea, sunt proceduri de evaluare, sunt aspecte care țin de zona bursieră”, a spus Ilie Bolojan.
”În ceea ce privește companiile, ele sunt din zona de energie și de transporturi și foarte probabil în prima săptămână din luna august vom face publice companiile care urmează să fie listate”, a mai spus prim-ministrul României.
Şeful guvernului consideră că deschiderea companiilor strategice către piața de capital este „un pas necesar pentru stabilitatea economică și modernizarea guvernanței corporative” în România.