Șoc pe piața valutară: euro atinge un nou maxim istoric în raport cu leul. A sărit de 5,15 lei pe interbancar!

de:
30 04. 2026, 13:55

Euro a înregistrat joi, 30 aprilie 2026, cel mai ridicat nivel din istorie în raport cu leul, potrivit cursului oficial publicat de Banca Națională a României. Referința anunțată de BNR a fost de 5,1417 lei pentru un euro, marcând un nou record pentru piața valutară din România.

După publicarea cursului oficial, euro a continuat să se aprecieze pe piața interbancară, unde a depășit pragul de 5,15 lei în jurul orei 13:00.

Această evoluție vine după o creștere începută încă de miercuri, 29 aprilie 2026, când moneda europeană a depășit pentru prima dată, după mai bine de un an, nivelul de 5,10 lei atât pe piața interbancară, cât și în referința oficială a BNR.

Citeşte şi: Ilie Bolojan nu mai vrea să guverneze cu PSD. „Ca ei să șurubărească pe la spate, asta nu poate fi acceptat!” VIDEO

Tendința ascendentă a continuat și în dimineața zilei de joi, când euro a urcat până la 5,14 lei pe piața interbancară. În prima parte a zilei, cotațiile au oscilat între 5,1260 și 5,1390 lei, înainte ca moneda europeană să își consolideze avansul.

Recordul anterior la cursul oficial BNR fusese înregistrat pe 8 mai 2025, când euro atinsese nivelul de 5,12 lei. Contextul de atunci era marcat de tensiuni politice generate de alegerile prezidențiale și de intrarea în turul al doilea a candidaților Nicușor Dan și George Simion, după anularea primului tur desfășurat în noiembrie 2024.

„Tensiunile politice se transmit în îngrijorarea piețelor. Cu cât tensiunile sunt mai puternice, iar piaţa percepe că politicile economice vor fi afectate de criza politică care ar putea duce la creșterea deficitului, a inflației, cu atât leul se depreciază mai puternic. O parte din economisiri se reorientează către euro dacă piața percepe modificări generate de tensiunile politice. Dacă această criză se încheie cu bine, atunci piețele își revin și cursul de schimb își va reveni odată cu ele”, a declarat Lucian Croitoru, consilier guvernator BNR.

Citeşte şi: Nicușor Dan respinge scenariul alegerilor anticipate. „Niciun partid nu vrea să facă guvern cu AUR” VIDEO

Noua depreciere a leului readuce în atenție presiunile asupra pieței valutare și interesul crescut pentru evoluția monedei naționale în perioada următoare.