Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2021 a luat sfârșit iar absolvenții de liceu care au susținut probele așteapă cu nerăbdare notele. Află când se vor publica acestea.
Deși probele la BAC 2021 au luat sfârșit, emoțiile încă nu s-au terminat pentru elevi, aceștia așteptând cu sufletul la gură să afle rezultatele. Primele note ale examenului urmează a fi publicate pe site-ul Ministerului Educației, edu.ro, precum și la avizierele unităților de învățământ unde probele scrise au fost susținute.
Primele rezultate vor fi publicate în data de 31 august 2021, iar aceste prime rezultate ale examenului de Bacalaureat 2021 pentru sesiunea august-septembrie vor putea fi contestate în cazul în care unii elevi vor fi nemulțumiți de nota primită în cazul fiecărei probe. Astfel, elevii vor avea posibilitatea de a contesta nota obținută, iar lucrarea va fi trimisă către recorectare. Toate aceste prime rezultate vor fi afișate până în ora 12:00.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]În mod normal, elevii pot intra pe edu.ro până în ora 12:00 pentru a verifica. Dacă în anii trecuți aceștia trebuiau să caute după nume, prenume și instituția de învățământ, procesul este mult mai simplu și vor putea căuta după codul unic de identificare pe care l-au primit în momentul în care au susținut probele la BAC.
În acest fel, datele cu caracter personal vor fi protejate și singurul care va putea vedea rezultatele obținute la cele trei probe scrise precum și media finală a examnului de Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă, va fi doar elevul care a susținut probele. În cazul elevilor care consideră că rezolvarea lor nu a fost corect notată, aceștia vor putea depunde contestațiile în aceeași zi.
Astfel, cei care consideră că merită o notă mai mare comparativ cu nota obținută, vor putea depune cererile atât la secretariatul unității de învățământ pecum și în mod online, în cursul zilei de marți 31 august 2021. Aceștia vor avea la dispoziție 6 ore pentru a depunde contestațiile, în intervalul 12 – 18.
Contestațiile depuse în cadrul BAC 2021, sesiunea de toamnă vor fi rezolvate în perioada 1 – 3 septembrie 2021, urmând ca rezultatele finale ale examenului, sesiunea de toamnă, să fie afișate în data de 3 septembrie 2021. Un aspect important de care trebuie să țină cont elevii absolvenți de liceu este faptul că în urma corectării lucrărilor, aceste note primite vor fi note finale. Astfel, există posibilitate ca notele finale să fie mai mici sau mai mari decât notele primite inițial.
Pentru ca elevii să poată promova examenul de Bacalaureat 2021, aceștia trebuie să se încadreze în anumite limite, fiind admiși în acest fel. Astfel, în cazul celor trei probe susținute de elevii de clasa a XII-a, nota minimă trebuie să fie 5 (cinci). În cazul mediei finale obținute la Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă, aceasta trebuie să fie de cel puțin 6 (șase), pentru ca aceștia să fie considerați admiși și implicit că au promovat examnul maturității.
În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, elevii vor fi considerați respinși și vor putea susține examenul de Bacalaureat în cea mai apropiată următoare sesiune, aceasta urmând a avea loc în vara lui 2022.