Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că noile cărți de identitate electronice cu cip vor începe să fie eliberate din 20 martie 2025, începând cu județul Cluj. După aproximativ două luni, procesul se va extinde în București și treptat în toată țara.
Calendarul de emitere a noilor cărți de identitate cu cip
- 20 martie 2025 – începerea emiterii cărților electronice de identitate (CEI) pentru persoanele de peste 14 ani;
- 20 mai 2025 – eliberarea cărților de identitate simple (CIS), fără cip, pentru cei care nu doresc varianta electronică;
- 2 iunie 2025 – începerea emiterii buletinelor cu cip și pentru copiii sub 14 ani.
Ce schimbări aduc noile buletine
1 Dimensiune similară unui card bancar.
2 Cip-ul va stoca:
- Fotografia titularului
- Două amprente digitale
- Certificat digital pentru autentificare online
- Datele personale, inclusiv locul nașterii și domiciliul (acestea nu vor mai fi tipărite pe buletin).
3 Compatibilitate cu serviciile digitale ale administrației publice.
Cum îți poți schimba buletinul în Cluj
Cei interesați trebuie să se programeze online și să se prezinte personal la sediul DJEP Cluj (Str. Aviator Bădescu 7-9) pentru preluarea datelor biometrice și depunerea documentelor necesare.