Home » Știri » Știri sociale » Cât costă un apartament de 60 de metri pătrați în Chișinău, comparativ cu unul în București

Cât costă un apartament de 60 de metri pătrați în Chișinău, comparativ cu unul în București

Pană Emanuela / 12.06.2021, 08:34
Cât costă un apartament de 60 de metri pătrați în Chișinău, comparativ cu unul în București

În ultimii 30 de ani, piața imobiliară din România a trecut prin diverse încercări, criza din 2008 fiind una dintre cele mai răsunătoare. Accelerația în dreptul prețurilor a fost apăsată de provocările și evenimentele cu impact asupra domeniului imobiliar, astfel că în perioada 1990 – 2020 costurile apartamentelor din Capitală au cunoscut o creștere spectaculoasă, iar obținerea statutului de proprietar a devenit o misiune tot mai greu de atins pentru anumite categorii de persoane. Află, în continuare, cu cât se vinde un apartament de 60 mp în 2021 în București, comparativ cu unul în Chișinău.

Cât costă un apartament de 60 mp în București

Cumpărarea unui apartament reprezintă o investiție semnificativă și poate însemna o schimbare majoră în viața ta, fapt pentru care, înainte de a scoate banii din buzunar sau a face un împrumut bancar, este important să alegi corect locul în care îți plănuiești să stai.

Dacă te gândești să faci o asemenea achiziție în București sau în Capitala Moldovei, vei descoperi că există atât avantaje, cât și dezavantaje. Ambele sunt capitale și orașe mari, punând la dispoziție diverse locuri de muncă și posibilități de petrecere a timpului liber. Un dezavantaj ar fi prețurile, căci, după cum veți putea observa în continuare, acestea nu sunt pentru buzunarul oricui.

Totuși, după câțiva ani petrecuți în chirie realizezi că, lună de lună, dai proprietarului sume importante, când ai putea să îți cumperi un apartament, iar aceiași bani să fie rata la bancă sau la dezvoltator. Cu alte cuvinte, achiziția unui apartament ar putea fi cea mai bună investiție pe termen lung.

La sfârșitul anului 2020 și începutul anului 2021, piața imobiliară din București a continuat tendința de creștere constantă a prețurilor remarcată în ultimii ani. Având în vedere potențialul de dezvoltare al orașului, creșterea venitului mediu (care se situează cu mult peste media națională în București), creșterea prețurilor era previzibilă.

Așa se face că, în momentul de față, prețul mediu al unui apartament de 60 mp în București este de 80.000 de euro.

Citește și: Cât a ajuns să coste un apartament în București, Brașov, Constanța, Iași sau Cluj

Cât costă un apartament cu aceeași suprafață în Chișinău

Fie că alegi să cumperi un apartament în București, fie în Chișinău, te vei bucura de toate beneficiile de a locui într-o capitală.

Cât costă un apartament de 60 de metri pătrați în București, comparativ cu unul în Chișinău
Cât costă un apartament de 60 de metri pătrați în București, comparativ cu unul în Chișinău

Aceste două orașe de dimensiuni relativ mari (București – 228 km², Chișinău – 123 km²) au destul de multe facilități, începând de la locurile de muncă și continuând cu accesul la informații sau cultură.

În ceea ce privește prețurile apartamentelor cu aceeași suprafață în Capitala Moldovei, acestea sunt ceva mai modeste. Astfel, un apartament de 60 mp costă, în medie, în Chișinău, 51.000 de euro.

Indiferent că este în București sau în Chișinău, să avem în vedere că investiția în imobiliare este una dintre cele mai sigure posibile.