Care este valoarea ajutorului de deces de la 1 septembrie 2024. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023, ajutorul de deces a suferit modificări importante. Valoarea acestuia pentru anul 2024 a fost stabilită la 7.567 de lei, suma fiind destinată acoperirii cheltuielilor funerare.
Mai mult, legea extinde categoriile de beneficiari și modifică criteriile de eligibilitate, vizând nu doar membrii familiei persoanei decedate, ci și persoane juridice, cum ar fi firmele de pompe funebre, dacă acestea pot dovedi că au suportat costurile înmormântării.
Una dintre noutăţi este aceea că ajutorul de deces poate fi solicitat chiar și în situațiile în care persoana decedată a fost asigurată doar pentru o perioadă foarte scurtă înainte de deces, inclusiv în cazul celor care au lucrat doar câteva zile sau se aflau în concediu pentru creșterea copilului.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Termenul legal pentru acordarea acestui ajutor rămâne de treo zile, însă în multe cazuri, cum este cel de la Casa Județeană de Pensii (CJP) Iași, plata se face în aceeași zi în care se depune cererea, pentru a sprijini familiile îndoliate în gestionarea rapidă a cheltuielilori.
„Începând cu această lună, Casa de Pensii este responsabilă de plata ajutorului de deces și în cazul șomerilor decedați, responsabilitate care anterior revenea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă”, a declarat Maria Andronache, directoarea Casei Județene de Pensii Iași, potrivit Ziarul de Iasi.
Citeşte şi: Veste excelentă pentru pensionari! Bani în plus de la 1 octombrie 2024, este scris în noua lege!
O altă modificare semnificativă constă în faptul că, de la 1 septembrie 2024, Casa de Pensii preia și responsabilitatea plății ajutorului de deces pentru șomeri, o sarcină care anterior revenea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. Această schimbare contribuie la simplificarea procesului de acordare a ajutorului și la eliminarea confuziilor privind instituția responsabilă.
Valoarea ajutorului de deces este ajustată anual și nu poate fi mai mică decât câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, asigurând astfel un sprijin esențial pentru acoperirea costurilor înmormântării.